Bani din chiria sediului PD, pensie în Rusia și una în R. Moldova de 8.800 de lei lunar. Ce avere a declarat Dumitru Diacov

Bani din chiria sediului PD, pensie în Rusia și una în R. Moldova de 8.800 de lei lunar. Ce avere a declarat Dumitru Diacov

Președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, declară un salariu generos de deputat, dar și venit în familie din arenda unui sediu PD. Alesul poporului are o pensie și în Federația Rusă, unde a muncit în anii 80-90 ai secolului trecut, iar un apartament pe care-l are la Moscova Diacov îl dă în chirie, nici mai mult nici mai puțin, chiar Ambasadei R. Moldova în Rusia.

Diacov a declarat un salariu anual de 183.303 de lei în 2017, adică circa 15.000 de lei lunar în funcția sa de deputat, asta deși conform Legii cu privire la salarizarea bugetară deputații nu ridică, oficial, mai mult de 7-8 mii de lei.

În declarația de venit mai este indicat că un membru al familiei Diacov a încasat 144.000 de lei, sau cam 600 de euro pe lună, din arenda unui sediu PD.

Publicitate

Citește și: Democrație la chirie. PD afirmă că sediul care ar fi fost cumpărat de la comuniști e luat în arendă

Fost jurnalist Komsomoliskaia Pravda și TASS, dar și ex-șef al Departmentului Politic al Ambasadei Republicii Moldova la Moscova, Diacov are și un apartament în capitala Rusă și o pensie de 150.000 de ruble. Cea moldovenească e considerabil mai mare - mai mult de 8.800 de lei lunar.

Diacov a mai declarat în document că a oferit în chirie apartamentul din Moscova Ambasadei R. Moldova și Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene i-a plătit 2 500 de euro.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal