Un moldovean a fost reținut astăzi de procurorii PC COCS pentru că în toamna acestui an, sub pretextul vînzării unor imobile situate în mun. Chişinău, prin înșelăciune a însuşit de la o victimă bani în sumă totală de peste 7 000 000 lei.
După săvîrşirea infracţiunii, bănuitul a fugit în regiunea transnistreană revenind în mun. Chişinău, în mod clandestin, pentru perioade scurte de timp.
În rezultatul măsurilor întreprinse de către procurorii PCCOCS şi ofiţerii de poliţie, acesta a fost localizat într-un apartament din capitală, unde a fost reţinut.
În rezultatul percheziţiilor efectuate, la domiciliul bănuitului au fost depistate şi ridicate înscrisuri care confirmă implicarea acestuia în comiterea infracţiunii, precum şi acte de identitate eliberate pe numele suspectului de către autorităţile unei ţări a Uniunii Europene.
În prezent, acţiunile de urmărire penală sînt în plină desfăşurare, avînd scopul constatării tuturor circumstanţelor cazului, identificării şi sechestrării bunurilor materiale obţinute de către făptuitor pe cale criminală, cu expedierea cauzei penale în instanţa de judecată.
Vezi și aceste știri

Președinta Comisiei Europene consideră imposibilă o revenire la relațiile normale cu Rusia

Transnistria, lipsită de dreptul de a mai găzdui meciurile de fotbal din cupele europene, a anunțat UEFA

Premierul britanic Boris Johnson se teme că Ucraina va fi obligată să încheie un acord de pace „rău” cu Rusia
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
