Programul „Drumuri pune pentru Moldova” este o investiție sustenabilă în siguranța populației, mobilitate, accesibilitatea și dezvoltarea schimburilor comerciale. Declarația fost făcută de speakerul Parlamentului, Andrian Candu, în cadrul Adunării Generale a ONU unde s-a discutat subiectul siguranței rutiere la nivel global.
„Aplicând cele mai bune standarde internaționale și practici în managementul siguranței rutiere, am lansat în luna ianuarie curent un nou program „Drumuri bune pentru Moldova”. Programul prevede construcția și reabilitarea drumurilor locale și naționale din țară. Acesta este cel mai mare proiect de infrastructură din Moldova, finanțat din bugetul de stat și reprezintă o investiție sustenabilă în siguranța populației, mobilitate, accesibilitatea și dezvoltarea schimburilor comerciale. Acest ambițios program de infrastructură are și o componentă puternică de siguranță rutieră și este aliniat la campaniile naționale de sensibilizare privind acest subiect, în cadrul cărora sunt folosite panouri publicitare, expoziții, pliante, distribuirea elementelor reflectorizante, precum și difuzarea spoturilor sociale la posturile TV cu acoperire națională”, a declarat speakerul Andrian Candu.
Președintele Parlamentului a reconfirmat intenția țării noastre de a se implica activ în ridicarea nivelului de siguranță rutieră și salvarea vieților omenești. Acesta a amintit că el personal este ambasador al siguranței rutiere.
„Anul trecut, din numele Parlamentului Moldovei, am semnat Manifestul privind Siguranța Rutieră, lansat de Rețeaua Globală pentru Legislatorii Siguranței Rutiere, care setează niște scopuri și angajamente ambițioase, cum ar fi reducerea în jumătate a numărului victime din accidentele rutiere în următorii zece ani, îmbunătățirea și extinderea rețelei de drumuri și căilor de acces, îmbunătățirea procesului de colectare a datelor și mobilizarea fondurilor pentru drumuri mai sigure”, a adăugat Andrian Candu.
Programul vizitei președintelui Parlamentului în SUA mai include întrevederea cu Amina Mohammed, Secretar General adjunct ONU. Totodată, Speakerul Candu va participarea la Conferința parlamentară globală a Rețelei parlamentare a Băncii Mondiale și a Fondului Monetar Internațional, la Washington DC. Președintele va avea întrevederi la Congresul SUA, USAID, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și US Treasury (ministerul finanțelor al SUA) și la Departamentul de Stat al SUA.
Vezi și aceste știri

Transportatorii amenință cu o nouă grevă. Ce-i nemulțumește de această dată

Ucraina sărbătorește Ziua Iei Naționale - „Вышиванка”. Adresarea lui Zelenski și mesajul emoționant transmis de prima doamnă (GALERIE FOTO, VIDEO)
