O bătălie care va fi inclusă în cel de-al optulea şi ultim sezon al serialului „Game of Thrones” a fost filmată timp de 55 de nopţi consecutive, scrie Deadline, citat de Digi24.
Producătorii serialului fantasy al HBO au transmis o scurtă scrisoare de mulţumire pentru toţi cei care au lucrat la filmarea acestei bătălii.
Jonathan Quinlan, asistent de regie, a publicat pe Instagram o fotografie a scrisorii. Ea a fost ulterior ştearsă. „Spune totul. 55 de nopţi consecutive, 11 săptămâni, 3 locaţii. Nu veţi mai vedea niciodată ceva asemănător”, a scris el.
În biletul de mulţumire se arată: „Când zeci de milioane de oameni din întreaga lume vor urmări acest episod, peste un an, nu vor şti cât de mult aţi muncit. Nu le va păsa cât de obosiţi aţi fost sau cât de greu a fost să lucraţi la temperaturi sub limita de îngheţ. Vor înţelege doar că urmăresc ceva ce nu a mai fost făcut înainte. Şi asta datorită vouă”.
Cele şase episoade ale sezonului final al serialului „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones” vor fi difuzate în 2019.
Vezi și aceste știri

Comisia de anchetă din Rusia va interoga militarii ucraineni evacuați din Azovstal

SUA lansează un program pentru descoperirea şi dovedirea crimelor de război comise în Ucraina
