
Atacul din Siria: Miniștrii de externe ai Uniunii Europene condamnă ferm folosirea armelor chimice
Presupusul atac cu arme chimic de de la Douma este o încălcare gravă a legii internaționale și un afront adus decenței umane. Declarația a fost făcută de către miniștrii de externe ai Uniunii Europene. Aceștia condamnă ferm folosirea armelor chimice în Siria, scrie presa internațională.
・
În declarația dată publicității la Luxemburg la reuniunea miniștrilor de externe comunitari nu se preciează dacă țările UE vor urma exemplul Statelor Unite de a impune noi sancțiuni împotriva regimului sirian.
În același context, Uniunea Europeană îndeamnă Rusia şi Iranul, principalii aliaţi ai preşedintelui sirian Bașar al-Assad, să-şi folosească influenţa pe care o au în Siria pentru a preveni utilizarea armelor chimice.
Înaintea reuniunii de la Luxemburg, șeful diplomației britanice Boris Johnson, s-a declarat îngrijorat că războiul din Siria va continua.