
„Mai multe procese au fost ignorate”. Centrul de Politici și Reforme: Arena Chișinău este un proiect netransparent
Proiectul „Arena Chișinău” a apărut pe neașteptate în spațiul public, stârnind mai multe întrebări legate de modul în care acesta a devenit o prioritate pentru cetățenii Republicii Moldova, modul cum au fost alocate finanțarea și terenul, dar și mai multe alte procese ce țin de transparența decizională și consultarea populației, care au fost ignorate. Cel puțin asta susține Centrul de Politici și Reforme (CPR), care „își manifestă îngrijorarea și față de pașii ulteriori ai proiectului: elaborarea caietului de sarcini, selectarea investitorului, prevederile contractului și implementarea parteneriatului public-privat propriu-zis”.
・
CPR consideră că acest proiect PPP trebuie oprit și reinițiat doar după îndeplinirea acțiunii 13 din asistența macro-financiară a UE de 100 milioane euro, care ține inclusiv de modificarea legislației privind parteneriatele public-private.
„La doar o săptămână de la anunțarea grandiosului proiect „Arena Chișinău”, Parlamentul deja votează alocarea terenului de 70 de hectare de pământ, lângă comuna Stăuceni (de zece ori mai mult decât este nevoie). Tot atunci, cetățenii află că 200 milioane lei deja au fost planificați pentru bugetul 2018, iar autoritățile promit terminarea proiectului într-un an. Această grabă sugerează intenția de a încălca procedurile care asigură transparența luării deciziilor, consultărilor publice obligatorii, eficiența utilizării banilor publici și ocrotirea mediului.
Având în vedere lipsa transparenței în acest proces până acum, CPR își manifestă îngrijorarea față de evoluția acestui proiect, mai ales în selectarea investitorului, dar și de pașii ulterior din cadrul acestui parteneriat public-privat”, se arată într-un comunicat al ONG-ului.
CPR concluzionează că „autoritățile de la Chișinău încalcă existenta legislație cu privire la parteneriatele publice-private. Uniunea Europeană condiționează eliberarea celei de a doua tranșe din asistența macrofinanciară de 100 milioane EURO cu adoptarea modificărilor în legislația cu privire la PPP-uri.
În această ordine de idei, UE trebuie să atenționeze autoritățile moldovenești că, în cazul în care acestea vor lua, în paralel, decizii netransparente, care riscă să prejudicieze patrimoniul statului sau vor irosi banul public, asistența macro-financiară va fi blocată, iar statul Republica Moldova trebuie să realizeze că eșecul sau nedorința de a crea precondițiile pentru consultări publice veritabile și un proces decizional transparent, poate conduce la blocarea acestei asistențe.
Asistența UE este venită din banii contribuabilului european pentru a susține reformele din Republica Moldova, promovate prin decizii transparente și inclusive, în interesul țării noastre și a cetățenilor noștri. Parteneriatul public-privat „Arena Chișinău”, în aceste condiții, pare să fie un proiect netransparent, care va alimenta în continuare corupția din Republica Moldova”, se mai arată în comunicatul CPR.
Organizația a solicitat Ministerului Economiei și Infrastructurii să prezinte toate documentele produse la etapele anterioare de preparare a proiectului. „Nu excludem că aceste etape au fost parcurse, însă nu s-a comunicat despre ele”, precizează ONG-ul.