Artiștii moldoveni au fost consultați, ieri-seară, cu privire la construcția Arenei Chișinău. La întrunirea cu câțiva oameni de creație au venit secretarul de stat al Economiei, Vitalie Iurcu și secretarul de stat de la Cultură, Igor Șarov. Mai mulți vorbitori au lăudat intenția statului de a ridica arena. Unul dintre cei care le-a oferit autorităților un feedback nu doar de laudă a fost producătorul și organizatorul multor concerte grandioase de la Chișinău, Artur Suhih.
Potrivit producătorului, „la capitolul capacități tehnice ale unei săli de concert, noi ne aflăm la nivelul Burkina Faso”.
„Arena ar fi binevenită cu condiția că ar acoperi toate cele necesare. Spre deosebire de alte state cu care ne-am putea compara ca număr de populație, noi nu avem un asemenea obiectiv. Ei au mai multe, separate pe domenii. Dă doamne ca un management de succes să răscumpere investițiile într-o asemenea arenă”, a spus Suhih.
Organizatorul de show-uri are însă și câteva rețineri față de arenă. „Ceea ce mă pune în gardă la moment este că, deși pare ciudat, cea mai aducătoare de venit instituție culturală în Chișinău e Palatul Național. Paradox: deși Palatul Național e aici în centru, fără parcare, e un loc mai bun pentru spectatori, ca logistică. Noi știm că seara la noi e imposibil de ieșit din oraș și dimineața de intrat în oraș, mai ales asta știu locuitorii din Stăuceni și Cricova. Acum întrebarea: dacă 10.000 de oameni se vor duce spre arenă seara, ce se va întâmpla cu acest drum îngust de la Poșta Veche? Un colaps! Eu ca organizator voi trebui să anunț că oamenii vor trebui să vină cu trei ore înainte de concert. E o mare problemă de infrastructură”, a comentat Suhih.
Potrivit lui, Arena Chișinău ar putea fi un succes dacă va avea parte de un management excepțional și dacă se va avea grijă de infrastructură.
Amintim că statul a promite o sală polivalentă care va avea de o piscină olimpică, terenuri de tenis, facilităţi pentru spa şi fitness, care va putea fi utilizată pentru competiții sportive, concerte și evenimente de amploare. Pentru construcție, guvernarea a alocat aproape 70 de ha.
Vezi și aceste știri

Majoritatea deputaților susțin cererile lui Robu: Deputata Marina Tauber rămâne fără imunitate parlamentară

De 1 iunie, intrarea la Grădina Zoologică va fi gratuită pentru copii
