Conducerea Academiei de Științe și oficiali de la Președinție și Ministerul Educației Culturii și Cercetării au inspectat în weekend blocul Institutului de Zoologie, care a fost cuprins de incendiu vineri. Potrivit ultimilor informații, au ars circa 3.000 de metri pătrați, iar alături de clădire mai există pericole pentru locuitori.
Potrivit informației furnizate de AȘM, s-a stabilit că flăcările au afectat integral acoperișul clădirii, inclusiv carcasa metalică (circa 3000 m.p.). În urma inundațiilor a fost deteriorat tavanul etajului IV pe aceeași suprafață, parțial au fost deteriorate geamurile, mai multe birouri, mobilierul de birouri, tehnica de calcul. Din cauza temperaturilor înalte au fost afectate parțial rețelele electrice ale blocului, de la etajul tehnic și etajele IV- III.
Directorul Institutului, Ion Toderaș, a menționat că la ora actuală există pericol pentru sănătatea oamenilor, atât în interiorul blocului, cât și în jurul acestuia. De aceea, solicită ajutorul serviciilor specializate care dispun de echipament adecvat situațiilor excepționale și să intervină la curățarea arborilor care au fost afectați, repararea cablurilor, dar și evacuarea conținutului nociv care s-a acumulat la sol.
Consilierul prezidențial, Cornel Popovici a menționat că îi va propune șefului statului soluții privind înlăturarea consecințelor incendiului. „Este o situație dezastruoasă și este nevoie ca, în regim de urgență, să fie luate măsuri pentru a restabili buna funcționare a institutelor din acest bloc. Așteptăm rezultatele expertizei, demersul din partea Academiei și institutelor referitor la ajutorul necesar de urgență care trebuie să fie acordat la etapa actuală și, respectiv, vom formula împreună, inclusiv cu Academia de Științe, pașii concreți pentru a depăși situația”, a declarat Consilierul Popovici.
Vezi și aceste știri

La Chișinău a fost lansată prima stație automată de monitorizare a calității aerului atmosferic de tip trafic

Turcia va oferi gratuit dronele „Bayraktar” pentru care ucraineni au strâns bani în trei zile

Miniştrii Energiei din UE caută soluții pentru reducerea colectivă a cererii de gaze pe termen scurt
Advertoriale

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni
