De ce în Chișinău activează tot mai puțini taximetriști

De ce în Chișinău activează tot mai puțini taximetriști
FOTO: realitatea.md

În Chișinău, în ultima perioadă, companiile de taxi refuză comenzile clienților, invocând lipsa mijloacelor de transport. Astăzi, președintele Asociației „Patronal Auto de călători și bagaje în regim de taxi” a explicat, în cadrul unei conferințe de presă, că această criză s-a format din cauză că mulți șoferi au rămas fără permisele de conducere. Până în prezent, circa 60 de șoferi au fost lipsiți de carnet.

„Nu este problema în existența sau inexistența mijloacelor de transport. Piața este asigurată cu mijloace de transport, dar este o deficiență a șoferilor, a persoanelor calificate în domeniu. Odată cu implementarea sistemului video de monitorizare, mulți șoferi au primit puncte de penalizare și, cu părere de rău, au pierdut carnetele”, a declarat Sergiu Dodon, președintele Asociației „Patronal Auto de călători și bagaje în regim de taxi”.

Totodată, el a menționat că ar trebui modificată legislația, astfel încât șoferi de taxi să plătească amenzi mai mari, dar să nu le fie aplicate puncte de penalizare.

„Dacă un șofer obișnuit circulă 30 de km pe zi prin municipiul Chișinău, de acasă la serviciu și invers, atunci un șofer de taxi parcurge 300-400 de km pe zi. Eu ca persoană fizică ca să fac 300 de km, pot să admit aceleași încălcări ca și același șofer care a făcut într-o singură zi 300 km. Diferența că eu le fac într-o lună, șoferul de taxi le face într-o singură zi, eu acumulez puncte de penalizare timp de 6 luni, el le acumulează timp de o lună, atunci la mine peste 6 luni expiră termenul și trec la zero, iar el trebuie să mai aștepte 4-5 luni ca să expire aceste puncte de penalizare. Am inițiat apeluri pentru a fi făcute modificări legislative, de mărit sancțiunile din punct de vedere economic, însă să nu fie aplicate aceste puncte de penalizare”, a mai spus Sergiu Dodon.

În context, el a menționat că asociația pe care o conduce a făcut demersuri către Guvern pentru a modifica legislația în ceea ce privește sancțiunile pentru taximetriștii care activează ilegal și cei care nu-și aplică plăcuțe galbene. „Conform scrisorilor primite, Guvernul a operat deja modificări, iar proiectul a fost remis Parlamentului prevede ca persoana care este depistată la fața locului și transportă pasageri ilegal să fie sancționată cu o sumă de până la 3.000 de lei și privarea de dreptul de a conduce șase luni de zile”, a spus Sergiu Dodon.

De asemenea, el a subliniat că odată cu aplicarea acestor amenzi, segementul de taximetriști care activează ilegal, se va reduce. „Odată cu legalizarea acestuit segment, vom asista la o concurență loială între agenții economici, care prestează aceste servicii, concurența loială va duce la servicii calitative, și respectiv ar putea fi și o diminuare a prețului pentru aceste călătorii”, a mai spus președintele Asociației „Patronal Auto de călători și bagaje în regim de taxi”.

 

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ultimă oră! Pericol de prăbușire a unei porțiuni de carosabil în capitală (FOTO)

Ultimă oră! Pericol de prăbușire a unei porțiuni de carosabil în capitală (FOTO)

Rusia ar vrea un preţ al gazelor mai mic pentru a-şi putea păstra controlul asupra Europei

Rusia ar vrea un preţ al gazelor mai mic pentru a-şi putea păstra controlul asupra Europei

1.505 cazuri noi de infectare și 41 de decese provocate de COVID-19

1.505 cazuri noi de infectare și 41 de decese provocate de COVID-19

Advertoriale
La Microinvest, datele tale personale sunt în siguranță, la fel ca într-un safeu

La Microinvest, datele tale personale sunt în siguranță, la fel ca într-un safeu

Victoriabank susține oamenii de cultură prin acordarea unui sprijin financiar Teatrului Geneza Art din Chișinău

Victoriabank susține oamenii de cultură prin acordarea unui sprijin financiar Teatrului Geneza Art din Chișinău

Echipa de fotbal maib - în TOP 5 cele mai bune echipe de la EURO Business Cup (FOTO)

Echipa de fotbal maib - în TOP 5 cele mai bune echipe de la EURO Business Cup (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Vom primi gaz și de la olandezi. Compania Vitol a câștigat tenderul lansat de Energocom
  • 2
    Activitatea directorului Moldovagaz ar putea fi evaluată
  • 3
    Deputații ar putea rămâne fără imunitate. CC a avizat pozitiv proiectul de lege
  • 4
    Întrevederea cu Kozak, eșuată? PSRM nu a reușit să convingă Moscova să facă concesii în privința gazului
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.