Dodon și Krasnoselski s-au întâlnit la Tighina, unde au accentuat importanța „Zilei Victoriei”

Dodon și Krasnoselski s-au întâlnit la Tighina, unde au accentuat importanța „Zilei Victoriei”

Igor Dodon și Vadim Krasnoselski, așa-zisul președinte al regiunii transnistrene, au avut o întrevedere în orașul Tighina de pe malul drept al Nistrului, însă controlat de regimul separatist de la Tiraspol. Potrivit novostipmr.com, întâlnirea celor doi în format tet-a-tet a durat o oră și jumătate, după care discuția a continuat în formatul delegațiilor celor două părți.

Componența delegației de la Chișinău a fost formată din președintele Igor Dodon, consilierii săi Vasile Șova, Elena Gorelova și Pavel Voicu, dar și consultantul Aparatului Președinției, Nicolae Țveatcov.

Potrivit sursei citate, părțile s-au felicitat reciproc cu ocazia sărbătorilor din luna mai, iar Dodon și Krasnoselski au accentuat că cea mai importantă sărbătoare din această perioadă este „Ziua Victoriei”, care va fi marcată pe ambele maluri ale Nistrului.

Referindu-se la procesul de negocieri în diferendul transnistrean, Krasnoselski a menționat că prețuiește determinarea Chișinăului pentru a avea un dialog, subliniind însemnătatea acordurilor încheiate în ultima perioadă, după prima întrevedere dintre cei doi, care a avut loc la 4 ianuarie 2017 în orașul Tighina.

Sursa îl citează pe Dodon, care ar fi declarat că misiunea de pacificare de pe Nistru este un succes, subliniind aportul acesteia pentru stabilitate.

Sursa mai notează că Dodon și Krasnoselski au apreciat înalt întrevederea de astăzi și și-au exprimat convingerea în continuarea dialogului bilateral dintre cele două părți.

Amintim că Igor Dodon s-a mai întâlnit cu Vadim Krasnoselski în orașul Tighina, la 4 ianuarie 2017, în prima lună de mandat al șefului statului moldovean.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal