Deputații au votat proiectul de lege care prevede includerea în Constituție a dreptului la asociere în deplinătatea formelor sale.
Potrivit proiectului, va fi modificat art. 42 al Legii Supreme care va stipula că orice persoană are dreptul de a se asocia liber cu alte persoane, inclusiv de a constitui sindicate sau patronate, precum şi de a se afilia la acestea. Exercitarea dreptului la libera asociere poate fi limitată numai în cazurile expres prevăzute de lege, dacă această limitare constituie o măsură necesară într-o societate democratică, pentru asigurarea securităţii naţionale, a ordinii publice, prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii, moralei sau a drepturilor şi libertăţilor altor persoane.
În prezent, Constituţia R. Moldova divizează libertatea de asociere în două componente - libertatea întemeierii şi afilierii la sindicate şi libertatea partidelor şi a altor organizaţii social-politice. Constituţia nu prevede expres libertatea generală de asociere în alte forme, deşi acest drept este garantat în virtutea tratatelor internaţionale în materia drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Pe plan internaţional, dispoziţii referitoare la dreptul de asociere se regăsesc în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi în Pactul cu privire la drepturile civile şi politice.
Proiectul urmează a fi votat în lectură finală.
Vezi și aceste știri

Ministra de Externe din Marea Britanie: Suedia şi Finlanda ar trebui să adere la NATO „cât mai curând posibil"

Erdogan spune că Turcia nu aprobă aderarea la NATO a Suediei și Finlandei

Miniștrii Culturii de la Chișinău și București, despre controversa de la Eurovision: Nu este în puterea unui festival de muzică să confirme sau infirme legătura noastră spirituală (VIDEO)
Advertoriale

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale
