Cazul Cosovan: Eliberat din penitenciar, dar reținut, din nou, la ieșire

Cazul Cosovan: Eliberat din penitenciar, dar reținut, din nou, la ieșire

După ce, la 24 aprilie, a fost eliberat din penitenciar și transferat în arest la domiciliu, fondatorul pieței „Curcubeu” din centrul capitalei, Serghei Cosovan, a fost reținut, din nou, de către angajații Inspectoratului General al Poliție. Avocații Promo-LEX susțin că procesul verbal de reținere datează cu data de 25 aprilie, deși Cosovan a fost încătușat la ieșirea din închisoare pe 24 aprilie. În document se menționează că acesta este bănuit de escrocherie, chiar dacă el este deja cercetat pentru același fapt.

Potrivit încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a constatat că riscurile pentru care procurorul a solicitat aplicarea arestului preventiv, nu și-au găsit confirmarea. Totodată, instanța a constatat faptul că Serghei Cosovan este grav bolnav, mai exact, suferă de ciroză hepatică în stadiu final, și există riscul unui deces iminent, scrie Asociația Promo-LEX într-un comunicat.

Chiar și așa, Direcția Generală Urmărire Penală, la indicația Procuraturii, a purces la reținerea lui Cosovan, chiar în imediata apropiere a Penitenciarului nr. 16, ignorând constările judecătorului de instrucție. Prin urmare, aceste acțiuni urmează a fi calificate drept abuzive, ce au fost aplicate cu scopul de a cauza suferințe psihice și fizice lui Cosovan.

Publicitate

În ziua de 25 aprilie, din cauza agravării stării de sănătate, a fost chemată ambulanța, unde i s-a acordat primul ajutor medical. După sesizarea Secției de Combaterea Torturii din cadrul Procuraturii Generale, Serghei Cosovan a fost transportat la Spitalul de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”. Acesta nu a fost internat în spital și nici nu au fost oferite informații certe despre locul aflării acestuia.

Asociația Promo-LEX a informat de urgență Procuratura Generală, Procuratura Anticorupție Chișinău, Delegația UE în Moldova, Oficiul Coordonatorului Rezident ONU, Ambasada SUA în RM și Oficiul Avocatului Poporului despre această cauză și a solicitat să intervină în limita competențelor funcționale pentru prevenirea, documentarea și sancționarea de către organele competente a unui asemenea comportament din partea persoanelor care au operat reținerea abuzivă.

Anterior, Asociația Promo-LEX a anunțat că plângerea lui Serghei Cosovan la Curtea Europeană pentru Drepturile omului urmează a fi examinată în regim de urgență.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal