Își amintește că e zi de lucru și-și lasă cu repeziciune tălpile goale peste podeaua care o întâmpină cu o răceală plăcută. Se îndreaptă grăbită spre bucătărie unde își toarnă un pahar cu apă, asortat cu o felie de lămâie și o linguriță de miere. Apoi, într-o tentativă stăruitoare de a-și păstra cât mai mult timp cu putință gândurile de la început de zi, se îndreaptă spre balconul casei. Realitatea de afară, de parcă s-ar fi înțeles cu visurile ei, avea miros de iarbă tăiată, acompaniată de un cor de păsări.

„O poveste”, exclamă ea cu bucurie!

De când se știe, Anastasia Popescu, și-a dorit să fie o persoană activă, să lase o urmă peste tot pe unde merge. Și-a dorit mereu un copil, iar atunci când a simțit primii fiori ai noii ființe în pântecele său, nu a încăput nicio urmă de îndoială că este binecuvântată.

Acum spune cu sinceritate că nu-și amintește de ea, cea dinainte de a fi mamă:

„Totul s-a schimbat în viața mea de când am devenit mamă. Pe mine maternitatea m-a schimbat foarte mult. Modul de gândire, alimentația, conștiința de sine, dar și multe alte aspecte. Dacă m-ai fi întrebat acum 3 ani ce s-a schimbat, ți-aș fi spus mult mai multe, acum nici nu-mi mai amintesc prea bine cum am fost eu, cea de până la Cosmin. M-am contopit cu tot ce înseamnă viața de mamă și mă simt bine așa”.

Plină de energie, Anastasia pune suflet în tot ceea ce face și crede cu tărie că oamenii pe care viața i-i scoate în cale nu sunt întâmplători. Anume din dragoste pentru oameni, dar și din dorința de a împărți din tainele maternității tuturor celor intersați, a apărut proiectul „Mămica Alăptează”, un site dedicat părinților și viitorilor părinți.

„Mămica Alăptează s-a născut din recunoștință față de consultantele în alăptare, din susținerea mea cu trup și suflet a tot ce înseamnă alăptare, din nevoia mea de a fi activă social dar și din plictiseala mea legată de concediul de maternitate. Așa că la 3 luni după venirea pe lume a fiului meu, am început să „plămădesc” proiectul „Mămica Alăptează”, povestește Anastasia cu o ușoară nostalgie în glas.

Recent, femeia a fost nevoită să ia o decizie dureroasă, care i-a schimbat viața. Și-a luat familia și a emigrat din Republica Moldova. Spune că a fost o decizie cântărită, care a fost susținută de responsabilitatea pe care știe că o are pentru viitorul copilului său:

„Mulți factori au stat la baza acestei decizii. Sistemul medical și de învățământ din Moldova, mentalitatea majorității oamenilor de la noi, gunoiul de pe stradă, găurile din asfalt, multitudinea de panouri publicitare din Chișinău, salariile mici, prețurile mari. Dar cel mai important eu simțeam că mă sufoc, mă înec în toate aceste dezastre sociale și culturale și nu mă mai simt bine în locul în care sunt. A trebuit să căutăm altul și l-am găsit”.

Zâmbește. În America a fost întâmpinată de o altă lume, cu bune și cu rele. Primele luni au fost pline de zbenguială, de gânduri contradictorii. Acum, când privește în urmă spune că cel mai mult îi lipsesc:

„Oamenii de acasă. La început îmi lipseau multe lucruri, acum le-am găsit sau înlocuit aici unde sunt. Dar oamenii nu-i poți înlocui. Cel mai dureros este că am lăsat acolo departe oameni foarte dragi mie. Vorbim și ne vedem des, slavă tehnologiilor, dar... e diferit”.

Alarma de la telefon îi dă de știre că ar fi timpul să-și trezească fiul pentru a-l pregăti pentru grădiniță. În timp ce îi face micul dejun, povestește despre lucrurile care pentru ea înseamnă „acasă”.

„Până a emigra, acasă erau pereții casei mele. Acasă era drumul spre satul de baștină al mamei mele, dar și drumul care ducea spre casa părintească a soțului. Acasă era momentul când vara, intram în casă, unde era răcoare, mă descălțam și mă aruncam pe pat, obosită și împlinită. Acum am înțeles că „acasă” e o stare și nu un loc. Omul își poate duce „casa” sau mai bine zis senzația de „acasă” , oriunde după el. Ca un melc. Acum acasă sunt serile de familie, mirosul de iarbă tăiată care se strecoară pe geamuri împreună cu răcoarea dimineții. Acasă sunt copacii din curtea în care trăim. Am o dragoste nebună pentru verdeața din orașul în care trăim. Acasă sunt prietenii mei de aici și cei pe care i-am lăsat în Moldova, eu îi car pe toți cu mine, tot ca melcul. Dacă intri-n inima mea găsești acolo înrămată o fotografie de-a fiecărui. Acasă e starea mea de bine. Împlinirea și fericirea pe care am învățat și încă învăț să o simt acolo unde sunt. Provocarea mea este să nu atribui această stare unui loc, ci mie însumi”, povestește Anastasia.

Se îndreaptă spre patul puiului de om pe care l-a creat cu atâta iubire. Îl privește cum doarme. Îi admiră obrajii rumeni care emană un miros de pace, de liniște, de dragoste fără margini.

Spune că atunci când i-a venit ideea să scrie o carte cu povești, nu a trebuie să caute inspirația prea departe:

„Povestea lui Cosmin” este chiar povestea fiului meu, el m-a inspirat să descriu cum a venit pe lume și cum a crescut el așa mare și frumos. Cred că urmează și alte povești. Sper că urmează”.

Deși modestă din fire, Anastasia Popescu ne-a împărtășit una dintre cele mai mari realizări ale sale.

„Povestea lui Cosmin” a fost aproată de 4 edituri din SUA. Deci cred că într-o zi o să iasă de sub tipar și aici. Sau poate altă poveste va ieși. Cum va vrea viața să le aranjeze pe toate. Fac ce pot și cât pot, până în momentul în care o fac din plăcere, apoi dacă plăcerea dispare, mă opresc și aștept până vine iar”, spune tânăra.

După ce micul Cosmin a luat dejunul, Anastasia îi ajută să se îmbrace, și amândoi pornesc agale spre grădiniță.

„Deja de un an „se scrie” o a doua carte pentru copii. Încă nu e gata. Ilustratoarea mea, Aliona Bereghici, mă tot trage de mânecă să o publicăm, dar eu mai aștept. Încă nu știu ce aștept, dar sper că acel ceva va veni curând. Eu acum sunt ca un om care face surfing pe placă, stau în apă și așteapt valul. Unul mare”, adaugă tânăra mămică monitorizând cu o privire ageră piciul care aleargă cu câțiva pași în fața ei.

Moldoveanca are ochii senini. Își așteaptă cu răbdare împlinirea. Evită să grăbească lucrurile. Știe că toate se întâmplă la momentul potrivit. Când este întrebată despre dorințe, răspunde fără să se gândească prea mult:

„Cel mai și cel mai mult îmi doresc să fim sănătoși, noi și toți cei de lângă noi. Îmi doresc să fiu plină de idei frumoase și de forțe pentru a le realiza. Acum încerc să înțeleg cine sunt și care mi-e drumul meu de mai departe. Mă vreau fericită în viitor și sper să am înțelepciunea să-mi urmez această dorință, dar mai întâi trebuie s-o recunosc”.

După ce se asigură că micul Cosmin este lăsat pe mâini bune, Anastasia Popescu se întoarce la viața ei de femeie. La gândurile ei. La visele pe care urmează să le realizeze. Și la cele două pisici flămânde care o așteaptă cu nerăbdare să revină acasă....