Pe parcursul ultimilor 2 ani de activitate, Moldtelecom și-a concentrat eforturile în stimularea şi accelerarea ascensiunii Unite pe piaţa serviciilor de telecomunicaţii din ţară. Acesta a fost unul dintre obiectivele prioritare ale directorului companiei, Dan Mitriuc, încă de la începutul activităţii sale. Eforturile comune de echipă se reflectă în rezultatele remarcabile obținute de Unite pe piaţă, potrivit datelor publicate de ANRCETI.
Anul 2017 este al doilea an consecutiv în care Unite înregistrează cel mai mare ritm de creştere pe piaţa serviciilor de telefonie mobilă. Este singurul operator care a înregistrat creşteri semnificative pe toate direcţiile. Și asta în condițiile în care piața se află în stagnare. Baza de abonaţi Unite s-a majorat cu 7%, volumul traficului de voce în reţea - cu 5,5%, iar volumul vânzărilor realizate a crescut şi mai impresionant - cu 9,6 %. Aceste rezultate reprezintă un indicator de performanţă excelent în contextul scăderilor continue înregistrate de ceilalți operatori pe piaţa serviciilor de telefonie mobilă.
„Fiind de 2 ani la conducerea uneia dintre cele mai mari companii din ţară, care este, de altfel, de 25 de ani driver-ul vieţii digitale din ţară, trăiesc un sentiment unic să ştiu că pot contribui la evoluţia vieţii celor 1 924 376 de abonaţi”, menționează Dan Mitriuc.
Astăzi, viaţa cotidiană a societăţii este de neconceput fără acces rapid la servicii de comunicaţii electronice, de la care derivă şi toate celelalte aspecte importante. Comunicarea permanentă, informarea, conexiunea cu oricine şi oricând sunt practic lucruri la care nici nu ne mai gândim, care se întâmplă în mod implicit, dar care ne definesc activitatea zilnică, reuşitele şi aspiraţiile.
Cu aceste viziuni stabilite, de oferire a unei experienţe incomparabile de comunicare, compania s-a concentrat şi a investit continuu în calitate, chiar şi pe o piaţă cu tendinţă de stagnare. Anume această abordare profesionistă a adus cele mai spectaculoase rezultate. Tocmai ca rezultat al acestor direcții de business, Unite a fost certificat drept operatorul cu cea mai înaltă calitate voce din țară şi cea mai vastă reţea 3G, cu 99,5% acoperire, după populaţie.
Într-o rețea în care abonații sunt utilizatori avansați de tehnologii moderne, care generează cel mai mult trafic internet mobil din țară şi care dețin în proporție de peste 80% smatphone-uri performante, calitatea este ceea ce contează, mai spune directorul general Moldtelecom.
În domeniul serviciilor de comunicaţii electronice, trebuie să fii mereu în pas cu evoluţia tehnologiilor şi schimbul de preferinţe al utilizatorilor. Compania Moldtelecom este întotdeauna cu pulsul pe aceste schimbări. Actualmente, piaţa serviciilor de telefonie mobilă a atins o penetrare de 125,6%, tendinţa de creştere trecând într-un mod accelerat spre serviciile de Internet mobil. În anul 2017, numărul total al abonaţilor pe piaţa de comunicaţii electronice din ţară la serviciile de Internet mobil a sporit cu 28,3%, iar a utilizatorilor serviciilor de acces la Internet mobil prin telefoane inteligente - cu 33,1%. Volumul total al traficului generat de utilizatorii acestor servicii a crescut, față de anul 2016, cu 28,1%. Iar din acest volum de trafic, a crescut cu 77,4% traficul de Internet mobil consumat prin intermediul telefoanelor inteligente și cu 12,2% - traficul la Internet mobil dedicat.
Din totalul traficului de internet mobil dedicat, în 2017, abonaţii Unite au generat 54%. Trecerea majoră la traficul consumat de pe telefoane inteligente este absolut explicabilă, deoarece utilizatorii își doresc să fie în conexiune permanentă cu lucrurile importante din viaţa lor, oriunde s-ar afla, direct de pe telefoanele mobile.
De aceea, compania are grijă să creeze constant cele mai generoase abonamente dintre toți operatorii din țară, astfel, Unite fiind reţeaua perfectă pentru smartphone-uri.
Acesta este şi motivul pentru care Unite este și rețeaua în care cea mai însemnată parte o ocupă abonamentele.
Compania înregistrează creșteri deosebite și în cazul numărului de clienți corporativi, care aleg sigur totalitatea beneficiilor primite la conectarea abonamentelor Unite la serviciile de telefonie mobilă.
Este o relație cauzală bine definită și explorată la maximum de către companie. Aceasta pune accent pe multitudinea de beneficii și funcționalități la conectarea tuturor serviciilor Moldtelecom. Într-un singur pachet, sunt oferite posibilități infinite ale serviciilor de telecomunicații și, mai mult decât atât, reduceri considerabile la plata integrală a abonamentului.
Împreună am reuşit să devenim operatorul numărul 1 în servicii integrate mobile - fixe -Internet - TV
P.
P.
Vezi și aceste știri

„Remarci neprietenoase”: MAE din Rusia reacționează tăios în adresa Maiei Sandu, după felicitarea lui Putin de 9 mai

În 2021, numărul condamnărilor cu moartea a crescut cu 20%. Iran și Arabia Saudită, cu cele mai numeroase execuții
