Țara unde salariul minim se va majora cu 95%

Țara unde salariul minim se va majora cu 95%

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a anunţat luni majorarea cu 95% a salariului minim, pentru a marca Ziua Internaţională a Muncii, înaintea scrutinului de la 20 mai în care va încerca să obţină un nou mandat, transmite dpa, citat de digi24.ro.

Salariul minim lunar, în care intră cupoane pentru alimente, va ajunge la 2,6 milioane de bolivari, echivalentul a circa 37 de dolari la cursul oficial şi a 3 dolari pe piaţa neagră, potrivit Agerpres.Potrivit lui Maduro, creşterea salariului minim îi va ajuta pe cetăţeni să facă faţă inflaţiei, ajunsă de patru cifre şi pe care el a atribuit-o unui „complot condus de la Miami, din Columbia şi de oligarhia care a creat un sistem pentru a fura de la popor”.„Acesta este un război economic în care vom învinge”, a promis Maduro.Candidatul opoziţiei, Henri Falcon, a declarat că majorarea salarială nu va face decât să alimenteze inflaţia, care a ajuns la aproape 9.000% pe 12 luni până la finalul lui martie, conform Adunării Naţionale, dominată de opoziţie.Scăderea preţului petrolului - principala sursă de export a Venezuelei - şi inflaţia galopantă au contribuit la o criză economică masivă, care i-a determinat pe sute de mii de locuitori să emigreze în ţări vecine.Cea mai mare parte a opoziţiei va boicota alegerile prezidenţiale, criticate de Uniunea Europeană şi de SUA ca nedemocratice.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal