VIDEO. Zona petrolieră de la Giurgiulești, cuprinsă de fum! Cum au reacționat pompierii

VIDEO. Zona petrolieră de la Giurgiulești, cuprinsă de fum! Cum au reacționat pompierii

Pompierii au testat nivelul de reacție și de sincronizare a acțiunilor oamenilor în cazul unui ipotetic incendiu în zona petrolieră a portului Giurgiulești. În cadrul exerciuțiului pompierii au utilizat două autospeciale, iar un angajat al portului a interpretat rolul victimei blocate într-o încăpere.

La rampa de descărcare a produselor petroliere Giurgiulești s-a produs un incendiu care a declanșat sistemul automat de înștiințare și sistemul automat de stingere a flăcărilor. Un angajat al portului a suferit traumatisme și a rămas blocat într-o încăpere. Nu este un caz real, ci scenariul unui exercițiu efectuat de pompierii IGSU pentru a verifica nivelul de reacție și de sincronizare a acțiunilor pompierilor și angajaților acestui obiectiv economic.

Conform planului, până la sosirea autospecialelor de intervenție la incendii a pompierilor, angajații portului au evacuat personalul și au întreprins măsuri pentru răcirea cisternelor cu combustibil. Ajunși în câteva minute la fața locului cu două autospeciale, pompierii au lansat atacul cu spumă pentru a potoli flăcările. Angajatul blocat într-o încăpere a fost eliberat cu succes de către salvatori, fiindu-i acordat ulterior primul ajutor medical.

Publicitate

Conducerea Centrului de Dirijare și Intervenție Operativă Zonală Sud, a IGSU, a monitorizat acțiunile tuturor participanților la exercițiu. Astfel de exerciții la obiectivele economice ale statului sunt organizate periodic, planificat, pentru a menține și îmbunătăți capacitatea de luptă a formațiunilor protecției civile din cadrul acestor obiective.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal