
Vasile Botnari, de la conducerea MoldovaGaz, la șefia SIS
Fostul ministru democrat al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor Vasile Botnari ar putea prelua șefia Serviciului de Informații și Securitate. Purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari, a confirmat că o asemenea inițiativă a fost înregistrată în Parlament de către un grup de deputați. În prezent, Vasile Botnari ocupă funcția de șef la Moldova GAZ.
・
UPDATE 13:39 Vicepreședintele Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități Tudor Deliu ne-a spus că documentul a și fost votat, astăzi, de către majoritatea celor prezenți la ședință. Inițiativa a fost examinată și susținută și în Comisia securitate națională, apărare și ordine publică. „La inițiativa unui deputat din majoritatea parlamentară, ordinea de zi a fost completată, prin vot, cu acest proiect de hotărâre. Documentul a fost avizat cu votul majorității”, ne-a declarat președintele comisiei, Roman Boțan.
Candidatura urmează a fi examinată și votată de plenul Parlamentului.
Anterior, Ziarul de Gardă a scris că Vasile Botnari a trişat atunci când ocupa funcţii publice. Acesta nu şi-a declarat imobilul de lux în care locuieşte cu familia, înregistrat pe numele socrilor, dar şi un apartament, la care soţia sa este coproprietară. Iar în septembrie 2016 socrii pensionari ai fostului ministru, care nu au afaceri, au achiziţionat alte două imobile din imediata vecinătate a casei în care locuieşte Vasile Botnari.
Fostul șef al SIS, Vitalie Pîrlog, și-a dat demisia după doar două luni de la numirea în funcție.