Promo-LEX: Tot mai multe cazuri de utilizare a resurselor administrative în campanie. Este vizat și Igor Dodon

Promo-LEX: Tot mai multe cazuri de utilizare a resurselor administrative în campanie. Este vizat și Igor Dodon

Timp de doar două săpămâni, observatorii Promo-LEX au depistat 25 de cazuri de utilizare a resurselor administrative în campania electorală. În mare parte, concurenții au mers, în timpul orelor de muncă, în diferite instituții de stat. Contrar prevederilor legislației, și președintele Igor Dodon se implică în campania de promovare a candidatului Ion Ceban.

În perioada 18 aprilie - 1 mai, experții au constatat 25 de cazuri de utilizare a resurselor administrative în campania electorală. Este vorba de 10 întâlniri cu alegătorii organizate, în timpul orelor de muncă, la mai multe grădinițe (2 cazuri - Partidul Nostru, 1 caz - candidatul independent Elena Grițco, 7 cazuri - PSRM), 8 întâlniri cu alegătorii organizate în incinta instituțiilor medicale (5 cazuri - PSRM, 1 caz Partidul „Șor”, 1 caz - PL, 1 caz - PPDA), 5 întâlniri cu alegătorii care au avut loc în incinta întreprinderilor de stat (2 cazuri - PN, 3 cazuri - PSRM).

Contrar prevederilor legislației, și președintele Igor Dodon se implică în campania de promovare a candidatului Ion Ceban. „Acest fapt, la fel, poate fi interpretat ca utilizare a resurselor administrative, dar și încălcarea obligației autorităților publice de a nu se implica în campanie”, a precizat directorul de program, Pavel Postica.

Publicitate

A mai fost înregistrat un caz de implicare a autorităților publice în activități electorale în timpul orelor de muncă în folosul candidatului din partea PUN, dar și un caz de implicare a concurentului în activitățile desfășurate de administrația publică locală. „După ce a fost înregistrat în calitate de concurent electoral, Silvia Radu a inspectat autobuzele donate de Primăria București. A beneficiat, astfel, de vizibilitate, mai ales că s-a menționat că acest ajutor a fost oferit datorită ei, în calitate de fost primar interimar”, a spus Pavel Postica.

De asemenea, experții au constatat cheltuieli nedeclarate de aproximativ 672 de mii lei: PSRM - 443 mii lei, Partidul Șor - 186 mii lei, PL - 13 mii de lei, PDM - 12 mii de lei, PPDA - 7 mii lei, PUN - 5 mii de lei, PN - 4 mii de lei, PAS - o mie de lei.

Iar un partid politic a utilizat banii din subvențiile de stat pentru finanțarea campaniei electorale. Mai exact, banii primiți de la stat au fost redirecționați din fondul partidului în fondul electoral. Observatorii spun că este vorba despre Partidul Liberal.

Mai mult, a fost înregistrată o situație în care PSRM a transferat peste 900 de mii de lei din contul partidului în fondul electoral. „Legea spune însă că o persoană juridică, dar partidul este o persoană juridică, nu poate dona, pentru finanțarea unei campanii, mai mult de 100 salarii medii pe economie, adică nu mai mult de 615 mii de lei. Donația socialiștilor depășește însă acest plafon”, a explicat Pavel Postica.

Au fost constate nereguli și în cazul finanțării campaniei de către Partidul Șor în comuna Jora de Mijloc. În această localitate este fixat un plafon de puțin peste 90 de mii de lei care pot fi cheltuiți de către partide. Potrivit estimărilor Promo-LEX, au fost cheltuiți deja peste 114 mii de lei în activitățile de campanie. În mare parte, este vorba despre organizarea unui concert. Observatorii spun că au fost prezenți mai mulți interpreți autohtoni, a fost închiriată o scenă și au fost realizate mai multe materiale publicitare.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal