Cazul a avut loc în seara zilei de 20 august 2017. Un tânăr de 20 de ani, fiind în stare de ebrietate, a pierdut controlul volanului și a lovit un cărucior cu un copil. Tragedia s-a produs chiar sub ochii mamei bebelușului, care stătea de vorbă cu o vecină. Șoferul a părăsit atunci locul accidentului, dar a fost, ulterior, reținut și și-a recunoscut vina.
La începutul acestui an, magistraţii de la Judecătoria Căuşeni, sediul Ştefan Vodă, l-au condamnat pe tânăr la 4 ani închisoare, cu ispăşirea pedepsei în penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani. Instanţa a dispus și încasarea, din contul inculpatului, în beneficiul familiei, a unui prejudiciu moral şi material în mărime de 115 mii de lei.
Procuratura a contestat această sentinţă, motivând că este prea blândă, iar recent, Curtea de Apel Chişinău a emis o nouă hotărâre, prin care inculpatul a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport timp de 4 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiîchis.
Decizia Curţii de Apel poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiţie.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.