Rușii protestează împotriva lui Putin. Zeci de susținători ai lui Navalinîi au fost reținuți

Rușii protestează împotriva lui Putin. Zeci de susținători ai lui Navalinîi au fost reținuți

Zeci de susţinători ai opozantului rus Aleksei Navalnîi au fost reţinuţi sâmbătă în Rusia în timpul unor manifestaţii organizate cu două zile înainte de învestirea lui Vladimir Putin pentru al patrulea mandat de preşedinte, relatează AFP. Declarat neeligibil din cauza unei condamnări penale despre care el spune că a fost orchestrată de Kremlin, principalul opozant rus Aleksei Navalnîi nu a putut să candideze la alegerile prezidenţiale din martie. El a făcut apel la o zi de manifestaţii în întreaga ţară.

Zeci de oameni au fost arestați în Orientul Extrem şi Siberia. În oraşul siberian Krasnoiarsk, 15 persoane, printre care şi un jurnalist, au fost reţinute.La Celeabinsk, în Ural, poliţia a reţinut trei persoane chiar înainte de începutul manifestaţiei. Cel puţin 10 persoane au fost reţinute la Barnaul, în Siberia.

La Moscova şi la Sankt-Petersburg autorităţile nu au autorizat manifestaţii, care au avut totuși loc.Numeroşi militanţi pro-Navalnîi au fost reţinuţi şi vineri, în ajunul manifestaţiilor.

Publicitate

Observatorii se tem ca manifestaţiile să nu degenereze în confruntări cu poliţia, urmate de arestări masive, aşa cum s-a întâmplat în timpul protestelor împotriva celui de-a treilea mandat al lui Putin în mai 2012.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal