Un an de Emmanuel Macron. Evenimentele care au marcat primele 12 luni de mandat al celui mai tânăr președinte din istoria Franței

Un an de Emmanuel Macron. Evenimentele care au marcat primele 12 luni de mandat al celui mai tânăr președinte din istoria Franței

În mai 2017, la doar 39 de ani, Emmanuel Macron a fost ales președintele Franței, devenind astfel cel mai tânăr șef de stat francez de la Napoleon Bonaparte încoace. Primul an al mandatului Macron a fost marcat de proiecte și reforme ambițioase, unele dintre care au fost aplaudate, iar altele, criticate vehement. 

„Make Our Planet Great Again”, apel la responsabilitate în fața schimbărilor climaterice

Unul dintre cele mai importante momente din primul an la președinție a venit în iunie 2017, când Macron a pronunțat famosul discurs „Make Our Planet Great Again”, la scurt timp după ce Donald Trump a anunțat retragerea SUA din acordul de la Paris privind încălzirea globală. Liderul francez a făcut apel la responsabilitate în combaterea schimbărilor climaterice, spunând, „Noi nu avem o planetă B”.

Întrevederea cu Putin la Versailles și declarații în contra „propagandei mincinoase”

În cadrul unei conferințe de presă cu președintele rus Vladimir Putin care a avut loc la Palatul Versailles în mai 2017, Macron a denunțat mijloacele de comunicare în masă rusești ca fiind responsabile pentru răspândirea știrilor false și a propagandei mincionoase în timpul campaniei prezidențiale din Franța. „În cadrul campaniei, Russia Today și Sputnik erau agenți de influență care răspândeau știri false despre mine și susținătorii mei”, a spus Macron.

Proteste studențești

La începutul anului 2018, președintele francez a inițiat o reformă educațională care a provocat nemulțumirea mai multor tineri,  transformată ulterior în proteste masive. Macron dorește modificarea sistemului de admitere în universități. Actualele prevederi legislative le permit tinerilor francezi să intre la aproape orice facultate după susținerea bacalaureatului. Potrivit The Economist, Macron dorește ca, pe lângă bacalaureat, un candidat să aibă un minim de cunoștințe necesare privind subiectul pe care urmează să-l studieze. Modificările anunțate au fost urmate de un șir de proteste studențești la Paris și în alte orașe.

Europa, „suverană, unită și democratică”

Într-un discurs memorabil adresat studenților Universității de la Paris, Macron a pledat pentru o cooperare mai strânsă între toate țările membre ale Uniunii Europene. Președintele francez s-a pronunțat pentru politici europene comune în domeniul apărării, dar și pentru o politică fiscală comună. El a declarat că cele 19 state care fac parte din zona euro ar trebui să aibă un ministru de finanțe comun. Liderul de la Paris a mai promis că imnul Uniuni Europene, Odă Bucuriei, va suna la Jocurile Olimpice de la Paris în anul 2024.

Reforma muncii

Macron a stârnit nemulțumirea sindicatelor atunci când el și-a propus să reducă numărul de funcționari publici cu 120 000 de persoane, să creeze o normă conform căreia angajarea profesioniștilor în instituțiile publice să fie făcută în baza unor contracte de muncă temporară și să încurajeze salarizarea bazată pe criterii de performanță. În martie, Macron s-a pronunțat în favoarea modificării statutului muncitorilor din domeniul feroviar, ceea ce a provocat protestele angajaților din sistem, mai ales, a celor care reprezintă întreprinderea publică SNCF.

Recunoașterea insulei Corsica în Constituție

În februarie, Macron a respins revendicările naționaliștilor de pe insula Corsica, care cereau mai multă autonomie, recunoașterea limbii corsicane drept limba oficială și un statut special pentru locuitorii insulei. În schimb, Macron le-a propus separatiștilor corsicani mai multe măsuri menite să stimuleze creșterea economică și a acceptat  posibilitatea ca denumirea insulei Corsica să fie menționată în Constituția Franței.

Adresarea către Congresul SUA

Macron a ținut un discurs în Congresul Statelor Unite în care el a criticat, în mod deschis, mai multe politici promovate de președintele american Donald Trump. Liderul francez a îndemnat SUA să nu renunțe la lupta împotriva schimbărilor climaterice și să respecte acordul nuclear semnat cu Iran.

După douăsprezece luni la președinție, Macron pare a fi hotărât să-l ducă programul său de reforme până la capăt. Chiar dacă popularitatea președintelui în rândul francezilor a scăzut cu circa 20% potrivit Le Monde, Macron se bucură de mai multă încredere în comparație cu foștii lideri francezi aflați la sfârșitul primului an de mandat. Cel mai mare succes al lui Macron în acest an constă în ameliorarea imaginii Franței în lume, susțin unii experți.

„Dacă înainte eram o țară aflată în declin, acum suntem o țară care merge înainte, plină de energie”, a declarat profesor în științe politice, Christian Lequesne, citată de FRANCE 24

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Decis în Parlament: Controlul asupra navelor înregistrate sub pavilion național, permis doar societăților recunoscute de Comisia European

Decis în Parlament: Controlul asupra navelor înregistrate sub pavilion național, permis doar societăților recunoscute de Comisia European

Maimuțele cer o altfel de politică. Mai mulți tineri mascați au protestat în fața Parlamentului (FOTO)

Maimuțele cer o altfel de politică. Mai mulți tineri mascați au protestat în fața Parlamentului (FOTO)

LIVE TEXT. Startup Moldova Summit 2021: Noutăți pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

LIVE TEXT. Startup Moldova Summit 2021: Noutăți pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

Advertoriale
Dezvoltă vânzările cu livrare în doar două zile cu POS terminale mobile maib

Dezvoltă vânzările cu livrare în doar două zile cu POS terminale mobile maib

De sărbători, la FinComBank, credite pentru nevoi personale sunt fără comision de eliberare!

De sărbători, la FinComBank, credite pentru nevoi personale sunt fără comision de eliberare!

A deschis propria afacere atunci când toate se închideau. Cunoaște istoria Anei Smoleac (INTERVIU)

A deschis propria afacere atunci când toate se închideau. Cunoaște istoria Anei Smoleac (INTERVIU)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Majorarea salariilor judecătorilor CCM nu a fost acceptată de Guvern, deși Gavrilița spune că este justificată (VIDEO)
  • 2
    Un fost șef al unei întreprinderi de stat și-ar fi achiziționat o insulă în Marea Mediterană
  • 3
    „O acrobată ce merge pe sârmă.” Maia Sandu, inclusă în clasamentul anual al celor mai influente personalități din Europa
  • 4
    Tensiune între Rusia și Occident. Trei avioane franceze au fost interceptate deasupra Mării Negre
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.