O stewardesă din Rusia, concediată după ce a pronunțat Konigsberg în loc de Kaliningrad

O stewardesă din Rusia, concediată după ce a pronunțat Konigsberg în loc de Kaliningrad

O însoțitoare de zbor din Rusia ar urma să fie concediată, după ce s-a referit la un oraș - strategic pentru ruși - cu vechea denumire, de origine germană, a localității, în fața unui avion plin cu oameni. Acum, bărbatul care a dezvăluit întâmplarea îi ia apărarea, scrie newsweek.com, citat de digi24.ro.

Incidentul a avut loc recent, la bordul unui zbor de la Moscova la Kaliningrad, capitala provinciei-enclavă a Rusiei cu ieșire la Marea Baltică. Însoțitoarea de zbor s-a referit la localitate cu numele de Königsberg, vechea denumire dată de germani. Asta a atras atenția celor aflați la bordul avionului, inclusiv a unui jurnalist care a scris despre asta pe social media.

Jurnalistul a scris pe Twitter că incidentul a avut loc atunci când stewardesa companiei Aeroflot a tradus un anunț în engleză.

Publicitate

După cel de-al Doilea Război Mondial, Kaliningrad a rămas cel mai vestic oraș al Rusiei. Înainte de înfrângerea Germaniei, însă, localitatea era cunoscută drept cel mai mare oraș german din Europa de Est.

Aeroflot a anunțat că stewardesa va fi concediată în urma incidentului. Numai că jurnalistul a revenit cu un mesaj, spunând că vocea pe care a auzit-o era de bărbat, probabil pilotul, susține acesta.

Compania se apără spunând că a vorbit și cu alți pasageri, care spun că vocea în cauză a fost cea a unei femei. În plus, susțin reprezentanții companiei, însoțitoarea de zbor a recunoscut totul.

Cu toate acestea, jurnalistul nu se lasă și spune că este gata să depună mărturie în susținerea femeii. Acesta a adăugat că nu a cerut în niciun moment concedierea însoțitoarei de zbor și nu consideră incidentul un motiv întemeiat de încetare a contractului de muncă.

Reprezentanții companiei nu au putut fi contactați pentru comentarii.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal