Un tânăr de 19 ani a murit într-un accident produs în județul Neamț, România, în timp ce se întorcea de la o nuntă. Mașina pe care o conducea s-a izbit violent de un parapet. Accidentul a avut loc, duminică, în comuna Farcașa. Tânărul din localitatea Borca, a pierdut controlul mașinii și s-a ciocnit violent de un parapet de marginea drumului, scrie libertatea.ro, citând ziarpiatraneamt.ro.
„Forţele deplasate la locul accidentului au constatat că în interiorul accidentului se află un bărbat, în vârstă de 19 ani, în stop cardio-respirator, care după ce a fost extras din autoturism a fost resuscitat fără rezultat, fiind declarat decedat”, a declarat pentru Agerpres.ro purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenent Andrei Rotaru.
Din spusele martorilor, tânărul se întorcea de la o nuntă, din altă localitate și că s‑a urcat la volan după ce consumase băuturi alcoolice. Mașina sa a intrat în zidul unei terase din Farcașa, iar acul de la ceasul vitezometru s-a blocat la 180 de kilometri pe oră, conform sursei citate.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauzele şi condiţiile în care s-a produs accidentul.
Vezi și aceste știri

Dosarul penal în privința lui Alexandr Stoianoglo, pe cazul „Expulzării profesorilor turci” a fost clasat

Soluție pe ultima sută de metri? Ministerul Economiei plafonează rata dobânzii pentru programul „Prima Casă”
