Directorul CNAM, despre decizia care ar putea dezechilibra modalitatea de prestare a serviciilor medicale în Moldova

Directorul CNAM, despre decizia care ar putea dezechilibra modalitatea de prestare a serviciilor medicale în Moldova

Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) califică acţiunea depusă în instanţă de către CIA „ASITO” S.A. drept nefondată şi susține că aceasta „reprezintă o tentativă de subminare a sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală”. ASITO a chemat în judecată Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), pretinzând compensarea costurilor suportate în baza asigurării facultative de asistență medicală în sumă de peste patru milioane de lei.

Prin asemenea acţiuni s-ar putea ajunge la sustragerea frauduloasă a mijloacelor financiare acumulate în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, care sunt parte componentă a bugetului public naţional”, se arată în comunicatul instituției.

Directorul CNAM, Mircea Buga, a declarat pentru portalul MedNews că o eventuală decizie judiciară favorabilă ASITO, „ar dezechilibra modalitatea de prestare a serviciilor medicale, reglementată prin acte normative, precum şi activitatea eficientă a prestatorilor de servicii medicale încadraţi în sistemul de asigurare obligatorie. Aceasta înseamnă că, prin ricoșeu, vor fi afectaţi cetăţenii de rând, beneficiari ai sistemului de asigurare medicală obligatorie”.

„Cele peste 4 milioane 300 mii de lei, pretinse nejustificat de CIA „ASITO” de la CNAM, constituie costul serviciilor pe care instituţiile medicale le-au prestat, în perioada februarie 2009 — februarie 2012, persoanelor asigurate benevol (facultativ), în baza contractelor încheiate cu compania privată”, precizează comunicatul CNAM, în care se mai menționează: „CNAM nu are vreo obligaţie contractuală faţă de ASITO, cea din urmă având contracte încheiate direct cu instituţiile medico-sanitare”.

Conflict între CNAM și una dintre cele mai mari companii de asigurări

CNAM susține că „are încredere în actul de justiţie şi mizează pe un proces echitabil, în condiţiile în care într-un stat de drept trebuie să fie asigurată supremaţia legii”.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.