După șase ani, economia Greciei a ieșit din recesiune

După șase ani, economia Greciei a ieșit din recesiune
FOTO: mariocsipai.files


Economia Greciei a ieşit din recesiune după şase ani, în condiţiile în care produsul intern brut a avansat cu 0,7% în trimestrul al treilea faţă de trimestrul precedent, consemnând două trimestre consecutive de creştere, potrivit datelor revizuite publicate de Institutul Elen de Statistică, scrie Mediafax.ro.

Totodată, Institutul Elen de Statistică a revizuit estimarea pentru PIB-ul din trimestrul al doilea, de la o scădere de 0,2% la un avans de 0,4%, în urma adoptării noii metodologii europene de calcul, relatează MarketWatch.

De asemenea, datele neajustate sezonier arată că economia elenă a avansat cu 1,7% în trimestrul al treilea din acest an prin comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Creşterea economică se datorează rezultatelor înregistrate de turismul elen în acest an, îmbunătăţirii încrederii în economia Greciei şi stabilităţii cheltuielilor consumatorilor, potrivit economiştilor consultaţi de MarketWatch.

Tot vineri, Biroul de Statistică al Uniunii Europene, Eurostat, a prezentat datele ajustate sezonier privind evoluţia economiilor naţionale din UE. În ceea ce priveşte Grecia, PIB-ul a avansat cu 0,7% în trimestrul al treilea şi cu 0,3% în trimestrul al doilea faţă de trimestrul anterior.

Prin comparaţie cu trimestrul al treilea din 2013, economia elenă a crescut cu 1,4% în perioada iulie-septembrie.

Atât autorităţile din Grecia, cât şi instituţii internaţionale precum Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Internaţional Monetar estimează o creştere de 0,6% a economiei elene în acest an şi de 2,9% în 2015.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
OMS trimite o delegație în România pentru a analiza rata scăzută de vaccinare

OMS trimite o delegație în România pentru a analiza rata scăzută de vaccinare

Vânzările de valută, în volum record. Câte miliarde de euro și dolari au vândut într-un an moldovenii

Vânzările de valută, în volum record. Câte miliarde de euro și dolari au vândut într-un an moldovenii

Când începem să discutăm matur și asumat despre relația noastră cu animalele de companie?

Când începem să discutăm matur și asumat despre relația noastră cu animalele de companie?

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu a schimbat structura Aparatului Președintelui (DOC)
  • 2
    Ex-vicepreședinte al Parlamentului: Modelul liberal al economiei la etapa actuală ucide producătorii autohtoni
  • 3
    Când începem să discutăm matur și asumat despre relația noastră cu animalele de companie?
  • 4
    Tot ce trebuie să știi despre săpăturile arheologice de la Cetatea Soroca (FOTO/VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.