Vicepreședintele PDM Cristina Balan, nominalizată pentru funcția de ambasador al Moldovei în SUA

Vicepreședintele PDM Cristina Balan, nominalizată pentru funcția de ambasador al Moldovei în SUA

Vicepreședintele Partidului Democrat din Moldova Cristina Balan a fost nominalizată pentru funcția de ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii. Anunțul a fost făcut de către liderul democraților, Vlad Plahotniuc, după ședința săptămânală a PDM.

„Cristina Balan, responsabilă pentru relații externe în cadrul partidului, a primit deja acceptul Departamentului de Stat al SUA. Este o persoană care cunoaște bine situația din țara noastră, obiectivele guvernării și dosarul cooperării dintre Republica Moldova și Statele Unite. Avem încredere că dumneaei va contribui consistent la dezvoltarea relațiilor dintre țările noastre și-i dorim succese”, a spus Vlad Plahotniuc.

Urmează să fie parcurse în continuare toate procedurile parlamentare și guvernamentale.

Cristina Balan a reprezentat PDM în cadrul evenimentelor externe și în cadrul întrevederilor cu oficiali din Uniunea Europeană și din Statele Unite ale Americii. Este, de asemenea, un membru activ al Internaționalei Socialiste, făcând parte din Comitetul pentru Buget și Finanțe. În anul 2017, ea a obținut premiul „Femeia Anului în Politică”.

De asemenea, ea este președintele Fundației pentru o Democrație Modernă, ce se constituie ca platformă pentru experți și lideri de opinie din Republica Moldova în relația cu organizații externe de profil, inclusiv grupuri de reflecție și fundații progresiste.

Cristina Balan are o experiență vastă în management, lucrând în ultimii 20 de ani în companii și organizații internaționale de top, dintre care 15 ani în poziții de conducere.

Este căsătorită și are doi copii. Vorbește fluent limbile română, rusă și engleză.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Veaceslav Ioniță: Riscăm ca reforma învățământului superior să se transforme în cel mai mare proiect imobiliar din istoria Moldovei

Veaceslav Ioniță: Riscăm ca reforma învățământului superior să se transforme în cel mai mare proiect imobiliar din istoria Moldovei

Angajații Căii Ferate din Moldova vor primi salarii mai mari cu 89% din 1 iulie

Angajații Căii Ferate din Moldova vor primi salarii mai mari cu 89% din 1 iulie

Un deputat rus susține că Insula Șerpilor se află în continuare sub control rusesc: Rusia se gândește să să salveze viețile luptătorilor săi

Un deputat rus susține că Insula Șerpilor se află în continuare sub control rusesc: Rusia se gândește să să salveze viețile luptătorilor săi

Advertoriale
Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)

Cum să-ți crești de la 0 o afacere în regiune și să ai clienți de la Briceni și până la Cahul?

Cum să-ți crești de la 0 o afacere în regiune și să ai clienți de la Briceni și până la Cahul?

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Atac asupra Odesei în plină noapte! 18 persoane decedate, printre care doi copii. Zeci de răniți
  • 2
    Prezentăm abonamentele! Câte unități s-au vândut din cele 119 mii tipărite. Cele mai populare - abonamentele pentru o lună
  • 3
    Primăria din Ialoveni anunță că în lunile iulie-august călătoriile cu troleibuzul pe teritoriul orașului vor costa 2 lei
  • 4
    Cu o economie afectată tot mai mult de sancțiuni, Putin recunoaște direct că spionajul industrial este noua sa prioritate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.