Cei trei cetățeni americani eliberați de Coreea de Nord au ajuns în SUA, fiind așteptați personal de Trump

Cei trei cetățeni americani eliberați de Coreea de Nord au ajuns în SUA, fiind așteptați personal de Trump
Foto: abc.net.au

Un avion avându-i la bord pe cei trei americani eliberaţi de Coreea de Nord a aterizat joi la o bază militară din apropiere de Washington, aceştia fiind aşteptaţi de preşedintele american Donald Trump, precum şi de vicepreşedintele Mike Pence şi de secretarul de stat Mike Pompeo, veniţi să îi întâmpine, relatează Reuters şi dpa, citate de Agerpres.

Eliberarea celor trei cetăţeni a fost obţinută de Mike Pompeo, care a efectuat la începutul acestei săptămâni o vizită la Phenian, unde, potrivit liderului de la Casa Albă, a avut o „întrevedere bună”, de 90 de minute, cu liderul nord-coreean Kim Jong-un.

Decizia autorităţilor nord-coreene vine înaintea unui summit extrem de aşteptat între Donald Trump şi Kim Jong-un.

Cei trei cetăţeni sunt Kim Dong-chul, un pastor americano-coreean care a fost arestat pentru spionaj şi condamnat în 2016 la zece ani de muncă silnică, Kim Hak-song şi Kim Sang-duk, care lucrau pentru Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologie de la Phenian, stabiliment fondat de evanghelişti străini. Aceştia doi au fost arestaţi anul trecut pentru „acţiuni ostile”.

Coreea de Nord a mai arestat în trecut cetăţeni americani, dintre care majoritatea au fost eliberaţi de Phenian după intervenţii ale unor personalităţi. Fostul preşedinte Bill Clinton a călătorit la Phenian în 2009 pentru a obţine eliberarea a doi jurnalişti condamnaţi la 12 ani de muncă silnică pentru că au trecut ilegal frontiera.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Oamenii AGORA. Mihai Caragacean, jurnalistul care aduce lumina

Oamenii AGORA. Mihai Caragacean, jurnalistul care aduce lumina

EDITORIAL internațional | A 15-a literă din alfabetul grecesc, vaccinarea obligatorie în UE și mirosul de praf de pușcă dinspre Ucraina

EDITORIAL internațional | A 15-a literă din alfabetul grecesc, vaccinarea obligatorie în UE și mirosul de praf de pușcă dinspre Ucraina

Militar ucrainean: Întreţinerea trupelor în apropierea graniţelor Ucrainei costă Rusia circa 10 milioane de dolari pe zi

Militar ucrainean: Întreţinerea trupelor în apropierea graniţelor Ucrainei costă Rusia circa 10 milioane de dolari pe zi

Advertoriale
Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Noi reguli de intrare în România. Toți călătorii vor completa formularul de localizare a pasagerului
  • 2
    Marina Tauber, adresare către Maia Sandu: „Este un război. În el neapărat vor fi câștigători și invinși, iar învinșii veți fi voi”
  • 3
    Un bărbat de 30 de ani a murit după ce ar fi fost împușcat în timpul unei partide de vânătoare
  • 4
    Reacții după decizia Curții de Apel Bălți de a anula înregistrarea Marinei Tauber în cursa electorală
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.