Premieră în luna mai! Teatrul National „Eugene Ionesco” aduce „Căldură în noiembrie”

Premieră în luna mai! Teatrul National „Eugene Ionesco” aduce „Căldură în noiembrie”

Teatrul Național „Eugene Ionesco” aduce în luna mai căldura de noiembrie. Mai exact vorbim de o premieră, spectacolul „Căldură în noiembrie”.  

Alex, un medic american cu renume mondial, se întoarce în orașul sau de baștinăa, situat undeva pe litoralul Mării Negre, în Bulgaria, de unde a emigrat, mai bine zis a fugit, acum 40 de ani. În taverna unde și-a petrecut cei mai frumoși ani ai tinereții, el o întâlnește pe fosta lui iubită, Elena.

Pentru a serba această întâlnire și a nu fi deranjați de alți clienți, Alex roagă proprietarul ca acesta să închidă localul. Rămași singuri, cei doi încep să-și depene amintirile.

Aflăm din povestea lor despre împrejurările în care s-au iubit și s-au despărțit, calvarul prin care a trecut Elena și prețul pe care l-a avut de plătit ea pentru fuga lui Alex. Martori la toată povestea aceasta sunt doar proprietarul cârciumii, un tânăr care a moștenit acest local de la tatăl său, împreună cu iubita sa, o tânără energică și ambițioasă, care vrea cu tot dinadinsul să emigreze împreună ci alesul inimii în America. Două cupluri, două povești. Aceleași probleme, aceleași întrebări... fără răspuns.

Biletele pentru premieră pot fi procurate la casa de bilete a teatrului.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Intervenție SMURD: O femeie din RM, care a suferit un politraumatism, a fost adusă din Austria la Chișinău

Intervenție SMURD: O femeie din RM, care a suferit un politraumatism, a fost adusă din Austria la Chișinău

Magistrații au decis: 30 de zile de arest la domiciliu, pentru fostul viceministru al Afacerilor Interne, Ion Țurcan

Magistrații au decis: 30 de zile de arest la domiciliu, pentru fostul viceministru al Afacerilor Interne, Ion Țurcan

Pe curând Champions League, bun venit Europa League: Ce vedete ale fotbalului internațional am putea vedea în primăvară la Tiraspol

Pe curând Champions League, bun venit Europa League: Ce vedete ale fotbalului internațional am putea vedea în primăvară la Tiraspol

Advertoriale
Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Becul de la AGORA a ajuns și în Parlament! Cum a reacționat deputatul PAS Dumitru Alaiba atunci când i-am înmânat trofeul (VIDEO)
  • 2
    Recuperarea orelor, după vacanța prelungită - între „bătaie de joc” și orar dat peste cap: Ce spun părinții, elevii și responsabilii din educație
  • 3
    Șoferii, suprinși de închiderea intersecției străzilor Ierusalim și Grigore Vieru. Ce spune Primăria
  • 4
    Starea de urgență în sănătate publică a fost prelungită până pe 15 ianuarie 2022
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.