„Am terminat pentru astăzi. Tură ușoară vă doresc”, spune schițând un zâmbet timid în timp ce își agață șorțul negru în cui.

Sergiu are 26 de ani. Ultimii cinci i-a petrecut muncind în calitate de chelner în mai multe localuri din capitală. Deși la prima vedere pare o persoană veselă și optimistă, tânărul spune că găzduiește în sufletul său o mare dezamăgire.

„Sunt nevoit să trăiesc așa cum vor alții, nu așa cum vrea inima mea. Sunt nevoit să îmi înăbuș propriile sentimente, propriile păreri, proprile vise”, spune el dând cu piciorul o pietricică care i-a ieșit în cale pe trotuar.

De când se ține minte a fost catalogat ca fiind „altfel”. Își amintește că atunci când era la școală, îi reușea cu greu să se integreze în grup, pentru că de cele mai multe ori nu împărtășea interesele semenilor lui.

„Încă de pe atunci îmi dădeam seama că voi avea o viață grea. Niciodată nu m-au interesat fetele, chiar dacă prieteneam foarte bine cu ele. Niciodată nu mi-a plăcut fotbalul, nu am avut niciun interes pentru pescuit și nu manifestam dorința de a ieși cu băieții în club”, spune Sergiu.

A înțeles că are altă orientare sexuală atunci când a împlinit vârsta de 16 de ani. Deși avea ceva bănuieli legate de acest subiect și mai înainte, anume la 16 ani a simțit că în inima lui încolțește un sentiment de iubire pentru un alt băiat:

„Când am realizat și am conștientizat acest lucru, a fost ca o furtună care m-a luat pe nepregătite. Nu știam cum să procedez cu ceea ce simțeam. Grija mea era cu atât mai mare cu cât știam că părinții mei niciodată nu vor accepta un copil gay. Știam că dacă recunosc cine sunt și ce simt, urmează să fiu ars pe rug. Știam că societatea în care trăiesc nu are maturitatea de a mă înțelege”.

Sergiu mărturisește că a încercat să lupte cu propriile dorințe. Totuși, atunci când sentimentele lui au fost răsplătite cu reciprocitate, nu a mai putut să renege ceea ce încolțise deja în inima dar și în mintea lui.

„Prietenul meu locuia în altă localitate. Mergeam la el în fiecare sfârșit de săptămână. Am avut noroc că părinții lui erau plecați peste hotare. Ai lor mei le spuneam că merg la o domnișoară. Am menținut acest scenariu trei ani”, poveștește băiatul.

Alege o bancă din parc și se așează. Privește cerul care este gata de apus. Își amintește că lucrurile au început să se complice atunci când părinții lui au început să insiste din ce în ce mai mult să-și invite prietena acasă.

„Nu puteam să le spun adevărul. Știam că nu mă vor accepta așa cum sunt. Știam că mama va plânge, știam că tata îmi va da niște palme. Îmi era rușine de ceea ce sunt, de ceea ce fac. Le-am zis că plec la Chișinău, la muncă. Am evitat tot mai mult subiectul legat de așa zisa mea prietenă și în scurt timp mi-am făcut bagajele și am plecat”, povestește Sergiu.

Deși se aștepta ca în capitală să-și găsească liniștea, și aici s-a ciocnict de reticența celor din jur. Chiar dacă nu spunea nimănui despre orientarea lui sexuală, se simțea mereu exclus. De fiecare dată când oamenii care îl înconjurau criticau persoanele homosexuale, se simțea de parcă este lovit cu pietre.

„Primul bar la care m-am angajat avea un patron de 30 de ani. Ne-am împrietenit, aveam o relație chiar foarte bună. Într-o seară, i-am mărturisit că sunt gay. A sărit ca ars. A doua zi m-a dat afară și m-a atenționat să nu mă mai apropii de localul lui. Cred că dacă aș fi avut ciumă, s-ar fi comportat mai bine cu mine”, spune Sergiu mângâind speteaza din lemn a scaunului.

De atunci nu mai vorbește despre orientarea sa sexuală și susține că este dezamăgit de faptul că într-o țară care se vrea a fi independentă, persoanele LGBT nu au loc.

„Admir persoanele homosexuale care au curaj să recunoască cine sunt de fapt. Și mai mult le admir pe acele persoane care luptă pentru drepturile noastre. Din păcate, în Moldova, oamenii-gay nu sunt considerați oameni. Și nu înțeleg de ce. Noi nu facem rău nimănui, nu impunem punctul nostru de vedere și nu încercăm să racolăm pe nimeni în rândurile noastre. Martorii lui Iehova, de exemplu, te pot agasa, îți pot oferi pliante, îți pot induce anumite idei. Noi nici măcar asta nu facem”, spune băiatul cu tristețe în glas.

Încă de când a înțeles că țara în care s-a născut nu este gata să-l primească așa cum este, Sergiu adună bani și are planuri mari pentru viitor:

„Vreau să merg cu prietenul meu undeva peste hotare. Să locuim acolo. Să putem, în sfârșit, să respirăm liber, să trăim, să nu ne mai ascundem. O să ne deschidem o afacere acolo și o să învățăm să fim fericiți”.

În prezent, tânărul recunoaște că trăiește sub protecția anonimatului. L-am întrebat de ce nu își face curaj să vorbească despre cine este cu adevărat.

„Ceea ce se spune la televizor și ce se scrie pe internet, sunt povești. Moldovenii sunt extrem de agresivi când aud de homosexuali. Am cunoscuți care au fost luați la pumni, alții care au fost blamați la greu de niște oameni absolut necunoscuți. Din păcate, chiar și unii dintre cei care se declară toleranți, o fac doar pentru ochii lumii. În suflet, ei ne desconsideră”, răspunde Sergiu dând alehamite din mână.

Chiar dacă se vede nevoit să-și ascundă personalitatea, tânărul recunoaște că are mari speranțe că într-o zi în Moldova lucrurile se vor schimba.

„Vine era tinerilor. Ei pot schimba lumea, și sper că vor face această lume mai accesibilă și pentru noi. Tare îmi doresc ca oamenii să înțeleagă că atunci când au un față de homosexual, au de fapt în față o persoană absolut normală. Cu vise, planurie, probleme și bucurii. N-o să-ți vină să crezi, dar unii dintre prietenii mei gay au povestit cum au fost numiți „bolnavi” și chiar „handicapați”, mărturisește tânărul zâmbind amar.

La despărțire am vrut să știu cum își vede viața peste cinci ani.

„Peste cinci ani o să fiu departe. O să am un loc de muncă la care o să merg cu plăcere. O să am acasă un om care mă iubește și pe care îl iubesc deschis. O să înfiem doi copii. Și o să povestim lumii despre Moldova. Despre cea mai frumoasă țară de pe glob. Despre locul care ne-a umplut inima de bucurii, dar și despre locul care ne-a adus cea mai mare amărăciune. Țara care ne-a răpit dreptul de a fi noi înșine”....