Într-o lună caldă de mai, Teatrul Național „Mihai Eminescu” te așteaptă pentru a-ți potoli setea de... artă teatrală. Vezi mai jos lista spectacolelor la care poți merge în următoarea săptămână.
Miercuri, 16 mai, 18.00 Teatrul Naţional „V. Alecsandri”, Bălţi
Spectacolul „Retro” - Alexandr Galin - dramaturg rus, („Un pensionar fatal”) scriitorul încearcă şi reuşeşte să analizeze relaţia dintre bătrâni şi tânăra generaţie, lipsa comunicării, tristeţea singurătăţii şi neînţelegerilor provocate şi de apariţia unei noi mentalităţi pragmatice.
Vineri, 18 mai, 18.00 „Steaua fără nume” Într-un orășel șters, de provincie, Profesorul Miroiu își împarte viața între cărți și stele. In așteptarea unei rarități editoriale care vine cu trenul, traiectoria terestră i se ciocnește, în fapt de seară cu cea a Monei, tânără vânătoare de inimi, fără bilet, dar cu mare dor de explorare. Între ei se înfiripă o poveste de dragoste care, aidoma unei explozii cosmice, scutură din temelii universul micii urbe.
Sâmbătă, 19 mai, 18.00 Legendara „Casă Mare” de Ion Druță revine pentru a treia oară pe scena Naționalului, acum în regia lui Alexandru Cozub. Premiera face parte din suita manifestărilor dedicate aniversării a 25-a de la semnarea Declarației de Independență a Republicii Moldova.
Piesa tratează valori des întâlnite în creația lui Druță: relația dintre uman și moral, sacru şi profan, ecologia naturii și spiritului, impactul tehnologizării…. E, în fond, şi o frumoasă poveste de dragoste: un motiv în plus să nu rataţi spectacolul!
Duminică, 13 mai, 18.00 „Pomul vieţii” este povestea tristă a oamenilor calzi, emotivi, temperamentali, care sorbesc cu patimă din cupa suferinţelor omeneşti. Condimentarea spectacolului cu efecte comice este oportună, evoluţia actorilor atingînd coardele sufletului omenesc.
Biletele pot fi procurate la Casa de bilete a teatrului.