
Filip exclude Unirea cu România: „Să lăsăm pentru timpuri mai bune”
Premierul Pavel Filip exclude reunirea cu România. Cel puțin, asta reiese dintr-un interviu pe care l-a acordat pentru The Guardian. „Toate problemele legate de sentimente trebuie lăsate pentru alte timpuri mai bune”, a argumentat Filip. Anterior, și colegul său de partid Marian Lupu a spus că „unirea nu se va produce niciodată”.
・
Portalul The Guardian scrie că Guvernul Republicii Moldova a exclus reunificarea României în pofida faptului că dorința de reunire a celor două țări a crescut. Premierul a declarat că locul Moldovei este în calitate de stat suveran, independent de România. „Prea mult s-a discutat despre reunificare, identiate, limbă. Vreau să mă concentrez pe dezvoltarea concretă a țării”, a spus Filip.
Aceeași sursă a făcut referire la mitingul unionist care a avut loc în martie la Chișinău, la care au participat mii de oameni, dar și fostul lider de la București Traian Băsescu. A fost menționată și declarația simbolică de unire, votată de Parlamentul român. A fost subliniat și faptul că fostul teritoriu sovietic, cea mai sracă țară din Europa, se află departe de vecinii de peste Prut, care au aderat la UE în 2017. Chiar și așa, Pavel Filip a precizat că „vom fi împreună cu România în UE”.
The Guardian scrie că, de la obținerea independenței, Republica Moldova a luptat cu sărăcia, corupția și a încercat să soluționeze conflictul înghețat din stânga Nistrului. Premierul, făcând referire la România și Rusia, a spus că „avem țări care pompează acest sentiment naționalist și favorizează această diviziune”, menționând că „nu vrem să fim prinși în acest joc”.
Portalul subliniază că Moldova este încă divizată între cei care doresc legături mai strânse cu Rusia, cum ar fi președinetele Igor Dodon, și Pavel Filip, care consideră că partidele pro-europene vor obține majoritatea la alegerile parlamentare din toamnă. „La sfârșitul mandatului meu, drumul spre UE nu va mai fi discutabil, ci ireversibil”, a spus prim-ministrul.
În articol este menționată și îngrijorarea oficialilor UE privind progresul lent pe care l-a înregistrat Moldova în investigarea furtului secolului. Înaltul Reprezentant al UE, Federica Mogherini, a declarat că îi este dificil să înțeleagă întârzierile în investigarea crimei, menționând că este vorba despre credibilitatea reformelor împotriva corupției implimentate de autoritățile de la Chișinău”.
A fost abordat și regretul UE privind modificarea sistemului electoral, ceea ce a condus la înghețarea suportului macrofinanciar de 100 de milioane de euro. Pavel Filip a spus însă că subiectul a fost închis și că se așteaptă ca Moldova să îndeplinească toate condițiile pentru a avea acces la fondurile UE.