În această vară, aveți ocazia să vă trăiți povestea alături de Moldovan National Youth Orchestra. Și asta datorită unei serii de peste 20 de concerte cu o premieră națională - Muzica Desenelor Animate. Pe 1 iunie, în inima naturii la Teatrul Verde, începând cu 18:00, puteți simți magia copilăriei cu muzica ce-ți dă fiori și fredonează piese îndrăgite din desenele animate din copilărie, alături de peste 100 de muzicieni și invitați speciali ai serii.
Organizatorii dau asigurări - secvențențele din animații vor stârni emoții minunate, veți simți feeria magiei și veți putea să împărțiți starea de bine cu copii și maturi frumoși, prezenți la eveniment.
Evenimentul va avea loc în data de 1 iunie, cu începere de la 18.00, la Teatrul Verde. Muzica din animate, precum Tom și Jerry, Alice în țara minunilor, Regele Leu, Regatul de gheață, Shrek, Cum să îți dresezi dragonul, Aladdin sau Mașa și Ursul, va fi interpretată de Moldovan National Youth Orchestra, în paralel cu ecranizare video. La eveniment vor mai fi și alte surprize, care, cu siguranță, vor crea o atmosferă de sărbătoare.
Pe lângă concertul magic, la eveniment vor fi amenajate mai multe zone de activități pentru copii, astfel încât să aveți parte de o zi minunată alături de întreaga familie și prieteni.
Moldovan National Youth Orchestra este singura orchestră națională de tineret cu peste 120 de concerte la activ realizate în Moldova, Ucraina, România și Germania.
Vă vor surprinde dirijorul Andriano Marian, soliștii Stela Botez, Corul de copii Lia Ciocârlia, Corul mixt ”Moldova”, dar și compozitorii Anastasia Lazarencu, Vitalie Mosiiciuc, Cristian Spătaru, Marian Ungur, Dan Țurcan.
Biletele sunt disponibile Online pe Mticket și Fest.md, iar pe suport de hârtie pot fi găsite la casa de bilete a Palatului Național și a Teatrului de Operă și Balet. Copiii de până la 12 ani intră gratuit.
Vezi și aceste știri

Cu o economie afectată tot mai mult de sancțiuni, Putin recunoaște direct că spionajul industrial este noua sa prioritate

Ar urma să rămână 11 universități publice: Ministrul Educației și Cercetării, despre intenția de reorganizare a universităților (VIDEO)

ANI la raport în fața deputaților. În 2021, au fost trimise în judecată 16 cereri de dispunere a confiscării averii
Advertoriale

Cicliștii participanți la #HospiceBikeTour2022 au ajuns acasă!

Start primului sejur din acest an al Taberei de vară „OK”. Ediție dedicată în exclusivitate copiilor angajaților OTP Bank
