STUDIU. 81,39% dintre moldoveni susțin introducerea uniformei în școli. Declarațiile ministrului Educației

STUDIU. 81,39% dintre moldoveni susțin introducerea uniformei în școli. Declarațiile ministrului Educației

„Societata moldovenească, în marea ei majoritate, susține ideea introducerii uniformei în școli”. Declarația aparține ministrului Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc. Concluzia oficialei se bazează pe un studiu de opinie la care au participat circa 300 000 de respondenți din întreaga țară.

Principala întrebare adresată participanților a fost, „Credeți că elevii ar trebui să poarte uniforma școlară?”. Drept răspuns, 81,39% dintre participanți au zis „DA”, în timp ce 18,61% au optat pentru opțiunea „NU”, a informat ministrul Monica Babuc în cadrul unui briefing de presă.

Potrivit acesteia, la studiul, realizat de autoritățile centrale din domeniul, au participat 292 593 de respondenți. 55% dintre ei sunt elevi, iar 45% sunt adulți.

Ministrul a delcarat că acest studiu „înclină balanță de o manieră determinantă în favoarea celor care susțin ideea introducerii uniformei școlare”, însă a precizat că decizia definitivă în acest sens va fi luată „mai târziu”, „după mai multe discuții la nivel politic, la nivelul comisiei parlamentare , la Guvern, în discuții cu societatea civilă și specialiștii în domeniul dreptului”.

Ea a sugerat că, în cazul introducerii definitive a uniformei școlare, autoritățile sunt gata să aloce aproape 18 300 000 de lei pentru sprijinirea familiilor social-vulnerabile în vederea achiziționării uniformelor școlare.

Conform estimărilor Ministerului Educației, prețul la uniformă școlară variază de la 700 la 1500 de lei în cazul băieților și de la 650 la 1450 de lei în cazul fetelor.  

Tot în urma studiului s-a constatat că 37,2% dintre moldoveni susțin că portul școlar ar trebui să fie unic la nivelul instituției de învățământ, în timp ce 32,7% cred că acesta trebuie să fie unic la nivelul întregii țări.

Anterior, un grup de experți a afirmat că achiziționarea în fiecare an a unui set de uniformă școlară nouă implică cheltuieli suplimentare semnificative pentru părinți. Costurile s-ar ridica la peste 2-3 mii de lei pentru fiecare copil, au spus specialiștii Expert-Grup, care recomandă o soluție de mijloc - adoptarea unui cod vestimentar în școli. 

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Oamenii AGORA. Mihai Caragacean, jurnalistul care aduce lumina

Oamenii AGORA. Mihai Caragacean, jurnalistul care aduce lumina

EDITORIAL internațional | A 15-a literă din alfabetul grecesc, vaccinarea obligatorie în UE și mirosul de praf de pușcă dinspre Ucraina

EDITORIAL internațional | A 15-a literă din alfabetul grecesc, vaccinarea obligatorie în UE și mirosul de praf de pușcă dinspre Ucraina

Militar ucrainean: Întreţinerea trupelor în apropierea graniţelor Ucrainei costă Rusia circa 10 milioane de dolari pe zi

Militar ucrainean: Întreţinerea trupelor în apropierea graniţelor Ucrainei costă Rusia circa 10 milioane de dolari pe zi

Advertoriale
Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Noi reguli de intrare în România. Toți călătorii vor completa formularul de localizare a pasagerului
  • 2
    Marina Tauber, adresare către Maia Sandu: „Este un război. În el neapărat vor fi câștigători și invinși, iar învinșii veți fi voi”
  • 3
    Un bărbat de 30 de ani a murit după ce ar fi fost împușcat în timpul unei partide de vânătoare
  • 4
    Reacții după decizia Curții de Apel Bălți de a anula înregistrarea Marinei Tauber în cursa electorală
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.