Cele mai sărace state membre UE, inclusiv România, vor să adere la zona euro

Cele mai sărace state membre UE, inclusiv România, vor să adere la zona euro
Foto: g4media.ro

Cele mai sărace state membre ale Uniunii Europene şi-au propus să adere la zona euro, informează Bloomberg, scrie Agerpres. Ultima este România, care, săptămâna trecută, a anunţat că îşi va prezenta strategia până la sfârşitul anului, readucând în prim plan o idee din 2015. România se alătură astfel Bulgariei şi Croaţiei, în căutarea unei căi care să ducă la aderarea la zona monedei unice. Acest demers ar putea să ajute aceste ţări balcanice să rămână aproape de nucleul UE, în condiţiile în care apar semne de întrebare cu privire la distribuţia viitoare a fondurilor de dezvoltare.

„După Brexit, situarea în afara zonei euro ar putea să te transforme într-un outsider. Dacă ne uităm la proiectul de buget european, vedem că se pune un accent mai mare pe zona euro. Comisia Europeană vrea să aibă această facilitate de convergenţă pentru aderarea la euro, aşa că ţările trebuie să profite de acest lucru”, a declarat Juraj Kotian, economist al Erste Group Bank.

Planurile României, Bulgariei şi Croaţiei contrastează cu cele ale altor state membre mai bogate din fostul bloc comunist. Chiar dacă Slovenia, Slovacia şi statele baltice Estonia, Letonia şi Lituania folosesc euro, Polonia, Cehia şi Ungaria nu au planuri clare de a adera la zona unică. În plus, experienţa Greciei cu privire la ce se poate întâmpla când renunţi la politica monetară independentă, nu a ajutat nici ea.

Însă, pentru statele membre UE mai sărace, fondurile de dezvoltare ar putea fi necesare în anii următori, în condiţiile în care aceste state încearcă să reducă decalajul care le separă de statele mai bogate.

Potrivit Bloomberg, pregătirile Bulgariei pentru aderarea la euro sunt mai avansate. Cea mai săracă ţară din UE, care deţine în prezent preşedinţia rotativă a Uniunii, are cursul levei legat de euro şi vrea să intre în această vară în mecanismul european ERM II, precursorul trecerii la moneda unică.

Croaţia intenţionează să treacă la moneda unică în următorii 5-7 ani, în timp ce România, care cu cei 20 de milioane de locuitori este statul cu populaţia cea mai numeroasă dintre cele trei ţări, nu a dezvăluit încă noua sa dată ţintă. Potrivit celui mai recent program de convergenţă aprobat joia trecută, România vrea să ajungă până în 2020 la un PIB per capita echivalent cu 70% din media din zona euro, faţă de aproximativ 60% în prezent.

„Stabilirea unei date concrete de adoptare a euro necesită mai întâi o analiză profundă, în special a convergenţei reale, structurale şi instituţionale”, a anunţat Guvernul de la Bucureşti.

Deocamdată nu este clar cum vor fi primite planurile celor trei state. În timp ce Bulgaria îndeplineşte criteriile necesare, iar liderii germani şi francezi o susţin, Banca Centrală Europeană este mai puţin favorabilă, în urma unor scandaluri financiare din estul Europei. Croaţia şi România îndeplinesc într-o mai mică măsură criteriile necesare pentru aderarea la zona euro.

Un summit referitor la viitorul Uniunii Europene după Brexit, care ar urma să aibă loc în primăvara lui 2019 în România, ar putea aduce mai multe clarificări cu privire la perspectivele de aderare la euro ale Bulgariei, României şi Croaţiei. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Președinta Maia Sandu va efectua o vizită de lucru la Bruxelles și Paris

Președinta Maia Sandu va efectua o vizită de lucru la Bruxelles și Paris

Ucraina nu va face concesii Rusiei, afirmă șeful diplomației de la Kiev

Ucraina nu va face concesii Rusiei, afirmă șeful diplomației de la Kiev

Rusia susține că a început evacuarea militarilor grav răniți din uzina Azovstal

Rusia susține că a început evacuarea militarilor grav răniți din uzina Azovstal

Advertoriale
10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale

Maib lansează Ediția 2 „Schimbă viteza cu maib liber” cu dublu premii: opt iPhone 13 și două automobile KIA Rio X-Line

Maib lansează Ediția 2 „Schimbă viteza cu maib liber” cu dublu premii: opt iPhone 13 și două automobile KIA Rio X-Line

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Președintele rus, Vladimir Putin, ar fi fost operat de cancer
  • 2
    Noi nemulțumiri legate de Eurovision. Directorul „Teleradio-Moldova”, indignat de faptul că juriul de la Chișinău nu a oferit niciun punct României
  • 3
    Contraofensivă demarată cu succes. În regiunea Harkiv, militarii ucraineni au ajuns la granița cu Federația Rusă
  • 4
    Fetița care a decedat în parcul „Alunelul” a avut o traumă deschisă la craniu. Șeful de la sănătate din Chișinău oferă detalii despre intervenția medicilor
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.