În schimb, soţia ministrului, Tatiana Lazăr, a câștigat 197.234 de lei din dividende la compania SC ,,Business Inteligent Services”, unde deține 42% din cota de participare. De asemenea, soția ministrului a mai câștigat 77.673 de lei din salariu la aceeași companie și 24.996 din salariu la compania IM ,,Tatra-Bis” SRL, unde deține 50% din cota de participare. În 2013, fiul cel mai mare al familiei Lazăr, Mircea, s-a implicat în afaceri. Tânărul, în vârstă de 22 de ani, a câștigat anul trecut 5.814 lei din salariu la compania ,,Molpan Invest” SRL, unde deține 30% din cota de participare. Compania își are sediul în Chișinău și este specializată în industrie agro-alimentară, potrivit declarației de venit a ministrului Valeriu Lazăr.
De asemenea, fiul ministrului mai deține 25% din cota de participare la compania ,,Molpan Product” SRL, care își are adresa juridică în satul Mingir, raionul Hâncești, și este specializată în agricultură. Însă, potrivit declarației de venit, această companie nu a adus niciun profit familiei Lazăr.
Familia Lazăr mai deține și câteva conturi, deschise la două bănci din Moldova. Astfel, Valeriu Lazăr a indicat că deține 97.504 lei pe un cont salarial deschis la S.A. ,,Victoriabank”. Totodată, Tatiana Lazăr deține două conturi salariale la ,,Eximbank Gruppo Veneto Bank”, pe unul are 3.000 de lei, iar pe altul – 49.406 lei. La aceeași bancă are cont și Mircea Lazăr. Suma deținută de acesta este de 3.543 de lei.
În ceea ce privește proprietățile ministrului Economiei, acestea au rămas la fel ca și în anul 2012. Demnitarul menționează că este posesorul unui Renault Laguna, autoturism cumpărat în 2002. Ministrul a mai declarat că deține o casă în Chișinău și un lot de pământ în satul Mingir, raionul Hâncești.
<iframe src="http://docs.google.com/viewer?url=http://st.interakt.md/storage/documents/2014/03/lazar_15448.doc&embedded=true" width="98%" height="450"></iframe>
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.