
Premierul român Viorica Dăncilă, acuzată de înaltă trădare și de uzurparea funcției. Ce urmează
Din nou mișcări tectonice în politica de peste Prut. Liberalii au depus la Parchetul General o plângere penală pe numele premierului Viorica Dăncilă şi a liderului PSD, Liviu Dragnea, în contextul deciziilor luate de de şefa Executivului pe marginea mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Președintele român Klaus Iohannis ar putea, în baza art. 109 din Constituției române, să o suspende din funcție pe Viorica Dăncilă, dar procedura nu este nici scurtă, nici ușoară. Acest articol din Constituție a mai fost invocat în 2006 pentru suspendarea unui membru al Guvernului Tăriceanu, Teodor Atanasiu, la acel moment ministru al Apărării, scrie Digi24.
・
Potrivit Legii Supreme de peste Prut, Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială detaliază în continuare procedura de urmărire penală și de judecare. În cazul în care este vorba de membri ai Guvernului care nu sunt și parlamentari, exercitarea dreptului de a cere urmărirea penală revine președintelui, dar numai la propunerea unei comisii special constituite.
Precedentul din 2006
În iulie 2006, Adriana Săftoiu, pe atunci purtător de cuvânt al președintelui Traian Băsescu, a depus o plângere penală la Parchetul General pe numele lui Teodor Atanasiu, ministru al Apărării, pe care l-a acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. O a doua plângere împotriva lui Atanasiu a fost, ulterior, depusă de deputatul PSD Eugen Bejinariu.
În baza celor două plângeri, Parchetul l-a sesizat pe Traian Băsescu. Președintele a trimis sesizarea la comisia specială, condusă de consilierul prezidențial Ștefan Deaconu.
După ce l-a audiat de două ori pe Teodor Atanasiu, comisia specială a recomandat începerea urmăririi penale. Pe 7 septembrie 2006, Traian Băsescu trimitea ministrului Justiției de atunci, Monica Macovei, cererea privind începerea procedurilor legale pentru urmărirea penală a lui Teodor Atanasiu, iar pe 12 septembrie 2006, semna decretul prezidențial de suspendare din funcție.
La 6 octombrie 2006, Secția Parchetelor Militare emitea o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale împotriva lui Teodor Atanasiu. În condițiile în care președintele Traian Băsescu a refuzat repunerea sa în funcție, pe 25 octombrie 2006 Atanasiu a demisionat.
„Prin gestul meu de a demisiona, doresc să întrerup criza de la minister și, în același timp, să-i răpesc președintelui plăcerea de a mă demite”, declara Atanasiu.