Experţii de la firma de planificare a nunţilor Bridebook estimează că nunta regală de sâmbătă ar fi costat în jur de 32 de milioane de lire sterline, iar cea mai mare parte a costurilor ar fi pentru securitatea evenimenutului.
„Chiar dacă nunta prinţului William şi a lui Kate Middleton a fost mai mare şi a avut loc la Westminster Abbey, securitatea pentru nunta lui Harry şi Meghan a costat mai mult, din cauza nivelului ridicat de ameninţare teroristă”, spun specialiştii.
Alte costuri includ faptul că Windsor a trebuit să fie blocat pentru această zi, cu o prezenţă masivă a autorităţilor, precum şi controlul mulţimii şi restricţiile plasate în magazine şi restaurante.
Specialiştii estimează că aproximativ 90 de mii de lire ar fi fost cheltuite pentru cele 20 de trompete placate cu argint care au anunţat evenimentul, 50 de mii de lire sterline pentru tortul de la Violet Bakery din estul Londrei, 110 de mii de lire sterline pe flori pentru a împodobi culoarul Capelei Sfântului Gheorghe la Castelul Windsor şi în Sala Mare a Sfântului Gheorghe, 300 de mii de lire sterline pentru închirierea spaţiului unde a avut loc recepţia, în cartierul Frogmore House, 26 de mii de lire sterline pe mâncarea celor 2.640 de membri ai publicului care au fost invitaţi, 30 de milioane de euro pentru măsurile de securitate şi între 300 de mii şi 400 de mii de dolari pe rochia lui Meghan.

Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.