Lovitură pentru Vamă? Decizia CC a anulat prevederi neclare dintr-un Regulament vechi

Lovitură pentru Vamă? Decizia CC a anulat prevederi neclare dintr-un Regulament vechi

Curtea Constituțională (CCM) a declarat neconstituțional un alineat cu prevederi neclare din Regulamentul cu privire la modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova. Mold-street.com scrie că potrivit textului aflat în conflict cu Constituția, în cazul în care transportul mărfii este asigurat cu mijlocul de transport propriu al cumpărătorului, cheltuielile de transport până la locul de introducere se vor calcula de către declarant potrivit mărimii cheltuielilor de transport practicate pentru aceleași moduri de transport și se vor include în valoarea în vamă.

Regulament vamal cu formulări imprecise ce favoriza abuzul

Curtea a notat inclusiv faptul că declaranții care sunt și proprietari de nave maritime pot suporta mai puține cheltuieli la transportarea mărfurilor care le aparțin, în comparație cu prețul impus de transportatorii profesioniști, costul transportului fiind mai mic.

Publicitate

El poate fi mai mic și decât costul suportat de alți întreprinzători, care dețin mijloace de transport de același tip.

„Curtea a reținut că dispozițiile contestate permit interpretări diferite. Din acest motiv, persoanele în discuție nu pot deduce, în mod rezonabil, care este baza de calcul a cheltuielilor de transport a mărfii și, prin urmare, acțiunile care ar putea angaja răspunderea lor”, potrivit unui comunicat al CCM.

Prin urmare, Curtea a constatat că textul contestat este formulat de o manieră imprecisă și neclară și le conferă autorităților care le aplică o marjă largă de discreție. Prin urmare, acesta nu îndeplinește standardul calității legii", notează mold-street.com.

De notat că sesizarea a fost trimisă la CCM de Judecătoria Chișinău, în baza unei excepții de neconstituționalitate ridicată de către o companie într-un proces împotriva Serviciului Vamal.

Având în proprietatea sa o navă maritimă de transport a mărfurilor, societatea reclamantă a considerat că ar fi fost încălcată Constituția, atunci când i s-a impus o amendă de peste un milion de lei pentru modul în care a declarat mărimea cheltuielilor de transport.

Guvernul a adoptat un nou Regulament cu prevederi neclare

E vorba de pct. 8 alineatul al treilea din Regulamentul cu privire la modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova, aprobat de Guvern încă în anul 2002 şi abrogat deja la finele anului 2016.

Citește continuarea pe mold-street.com.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal