Putin l-a numit pe Rogozin șef la Agenția Spațială „Roscosmos”

Putin l-a numit pe Rogozin șef la Agenția Spațială „Roscosmos”

Fostul vicepremier rus, Dmitri Rogozin, a fost numit astăzi într-o nouă funcție. Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, l-a numit pe Rogozin șef al Agenției Federale Spațiale „Roscosmos”.

„Eu voi face tot posibilul și necesarul pentru a îndreptăți încrederea acordată”, a spus Rogozin. 

Fostul vicepremier nu a fost inclus în noua componență a Guvernului rus, creat după realegerea lui Putin în funcție. În funcția de viceprim-ministru, Rogozin a fost responsabil, în ultimii șase ani de componenta apărării și cea cosmică

Meduza scrie că în această perioadă de timp au avut loc o serie de accidente ale aparatelor cosmice. În 2017 a fost pierdut satelitul „Meteor-M”, în 2016 s-a prăbușit „Progres”, iar în 2013 a căzut o rachetă cu trei sateliți. În 2016, Rusia pentru prima dată a efectuat mai puține lansări cosmice decât SUA și China.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Deputat PAS, după majorarea prețului la gazul metan: Analizăm opțiunea de a reglementa tariful prin lege

Deputat PAS, după majorarea prețului la gazul metan: Analizăm opțiunea de a reglementa tariful prin lege

Criza ruso-occidentală legată de Ucraina, discutată la Moscova de miniștrii Apărării ai Rusiei și Marii Britanii

Criza ruso-occidentală legată de Ucraina, discutată la Moscova de miniștrii Apărării ai Rusiei și Marii Britanii

Reguli, dar nu pentru toți. La Orhei școlile vor activa cu prezența fizică. Se permit nunțile și cumetriile

Reguli, dar nu pentru toți. La Orhei școlile vor activa cu prezența fizică. Se permit nunțile și cumetriile

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Votat în lectură finală: Avocații rămân fără imunitate - pot fi reținuți în cazul unor infracțiuni flagrante
  • 2
    EDITORIAL | De ce adresarea președintei m-a lăsat rece
  • 3
    Autorul alertelor false cu bombă, identificat. S-a dovedit a fi un minor, care riscă până la doi ani de închisoare
  • 4
    Rusia amenință cu „cele mai grave consecințe” dacă „îngrijorările” sale sunt ignorate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.