Femeia din Chișinău care conduce o companie de textile: Vrem să facem cunoscut brandul nostru peste hotare

Femeia din Chișinău care conduce o companie de textile: Vrem să facem cunoscut brandul nostru peste hotare
Foto: Agora

Veronica Pentelei este una dintre beneficiarele programului „Femei în Afaceri”, sprijin de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Investiții (BERD). Recent, compania de textile pe care o conduce a livrat în Suedia prima marfă de haine pentru copii sub brandul propriu, iar în viitor își dorește să cucerească cât mai multe țări, pentru că, în opinia ei, piața locală ar fi deja „acaparată”.

Ea a absolvit Colegiul tehnologic, design modelier, apoi facultatea de Modelare şi tehnologie la Universitatea tehnică. Ulterior, s-a angajat la o companie care activa în regim de lohn. „Am trecut toate etapele, dar am vrut să-mi realizez visul din copilărie, așa am început să-mi fac compania mea proprie”, spune antreprenoarea.

În prezent, compania Velitextil-Plus are trei ani de activitate, inițial în regim de lohn (producerea hainelor pentru branduri din Belgia), iar acum încearcă să promoveze cât mai mult produsele proprii.

Recent, Veronica Pentelei a încheiat un proiect finanțat de BERD. „Cu ajutorul programului, am procurat un sistem care ne ajută să efectuăm tiparele. Am beneficiat și de consultanță. Înainte totul era făcut manual, dar acum totul este automat, este mult mai ieftin, plus la aceasta precizia și calitatea lucrului este cu mult mai înaltă”, spune antreprenoarea.

Ea afirmă că piața locală de textile este deja saturată, de aceea tinde să-și mărească numărul de contracte cu alte țări și să-și vândă produsele proprii. „Pentru export lucrăm în lohn cu Belgia, dar pe piața locală lucrăm cu brandul nostru care se numește Crème Brûlée. Sunt branduri spre care tind, mai ales franceze, care îmi plac foarte mult și mă stărui să fac ceva în acest sens. Ceea ce avem acum nu e este un succes, piața locală deja este acaparată, de aceea tindem să exportăm produsele noastre, să lucrăm asupra imaginii noastre”, mai spune Veronica Pentelei.

În ceea ce privește indicatorii financiari, antreprenoarea susține că sunt date confidențiale, însă afirmă că cifra de afaceri a crescut cu până la 30%, după ce a implementat proiectul susținut de BERD. Femeia de afaceri mai spune că domeniul pe care și l-a ales nu este unul atât de ușor cum pare, însă recomandă celor care vor să meargă pe o cale similară, să fie curajoși.

„La început mi-a fost cam greu, atât în relațiile cu anumite autorități, dar și în relațiile cu anumiți parteneri, pentru că eram femeie. Însă, acest fapt, nu m-a speriat, dacă oamenii văd mai mult decât ceea ce arăți, adică poți să demonstrezi prin fapte și cunoștințe, atunci poți merge mai departe”, a adugat ea.

Tânăra profesoară din Chișinău care a deschis o afacere profitabilă

Prin intermediul programului „Femeile în afaceri”, 90 de companii, administrate de femei din Republica Moldova, și-au sporit competivitatea. În total, au fost atrase investiții de peste 27 milioane de lei (peste 1,5 milioane de euro), dintre care un milion de euro acordat de Guvernul Suediei, iar peste 500.000 de euro - de BERD, iar contribuțiile proprii ale femeilor antreprenoare au constituit peste aproape jumătate de milion de euro.

 

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
PAS ia partea CEC-ului, PSRM îi dă dreptate Marinei Tauber. Cum s-au împărțit părerile

PAS ia partea CEC-ului, PSRM îi dă dreptate Marinei Tauber. Cum s-au împărțit părerile

Aleksandr Lukaşenko a recunoscut peninsula Crimeea ca fiind rusească

Aleksandr Lukaşenko a recunoscut peninsula Crimeea ca fiind rusească

Renato Usatîi face haz pe seama Marinei Tauber, după ce membrii CEC au solicitat scoterea ei din cursa electorală (FOTO)

Renato Usatîi face haz pe seama Marinei Tauber, după ce membrii CEC au solicitat scoterea ei din cursa electorală (FOTO)

Advertoriale
Metier Zero Dosage - spumantul autentic, perfect pentru o cină romantică sau masa de sărbătoare

Metier Zero Dosage - spumantul autentic, perfect pentru o cină romantică sau masa de sărbătoare

Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    I-au oferit votul de încredere, iar acum cer demisia. Reacția fracțiunii PAS, după declarațiile lui Moloșag
  • 2
    Ultimă oră! Avocata Poporului admite că ar putea să-și dea demisia din funcție după informațiile apărute în spațiul public
  • 3
    CEC cere anularea Marinei Tauber din cursa electorală pentru șefia municipiului Bălți. Ea este acuzată că a cheltuit bani nedeclarați
  • 4
    Renato Usatîi face haz pe seama Marinei Tauber, după ce membrii CEC au solicitat scoterea ei din cursa electorală (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.