Democratul Constantin Țuțu i-a dedicat un status de Facebook colegei sale din Parlament, Maria Ciobanu. Acesta i-a mulțumit liberal-democratei pentru „grija pe care i-o poartă”, afirmând că nu va reuși probabil niciodată să atingă „performanța dumneaei” și să-i dedice „la fel de multe postări pe Facebook”. Totodată, fostul sportiv spune ca va ține cont „cu siguranță” de „acele puține sfaturi bune și sincere” pe care Maria Ciobanu i le-a dat.
„În continuare voi depune tot efortul să fiu un deputat la fel de bun, precum a fost doamna Ciobanu în calitate de pedagog”, a scris Țuțu pe pagina sa de Facebook, atașând o poză în care discută cu Maria Ciobanu.
Precizăm că la 22 februarie 2018, imediat după ce Constantin Țuțu a prezentat pentru prima oară un proiect de lege de la tribuna Parlamentului, Maria Ciobanu l-a criticat pentru prestație: „Iată domnule Țuțu ce înseamnă a nu cunoaște limba română! Și eu vă sugerez colegial: faceți niște exerciții de lectură înainte de a veni la tribuna centrală. Ați schimonosit astăzi o sumedenie de cuvinte, fapt inadmisibil în Parlamentul Republicii Moldova”.
Coincidență sau nu, dar a doua zi deputata a anunțat că a primit un apel telefonic aproape de miezul nopți și ar fi fost amenințată că dacă „mai deschide gura în Parlament, va fi pentru ultima oară”. Ciobanu a depus o plângere la Procuratura Generală.
Vezi și aceste știri

EconomClass | 2# Exportul de fructe către UE. Expertul Vasile Pojoga ne spune care sunt principalele beneficii ale pieței occidentale (INTERVIU)

Peste 12.600 de colete cu ajutor umanitar, acordat refugiaților din capitală, în decurs de două luni. Câte cereri zilnice sunt
