Medici condamnați la închisoare în Kosovo, pentru trafic de organe. Printre donatorii ademeniți erau și moldoveni

Medici condamnați la închisoare în Kosovo, pentru trafic de organe. Printre donatorii ademeniți erau și moldoveni
Foto: Reuters

Un eminent medic kosovar a fost condamnat joi la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru că a prelevat de la donatori ademeniţi în Kosovo rinichi care au fost vânduţi pacienţilor unei clinici unde se practicau transplanturi ilegale de organe, o afacere având ramificaţii internaţionale, relatează AFP, citat de Agerpres.

Lutfi Dervishi a fost găsit vinovat de „trafic de persoane”, a anunţat tribunalul. El a fost condamnat să plătească 8.000 de euro despăgubiri şi i s-a interzis să practice medicina timp de doi ani.

Anestezistul său, Sokol Hajdini, a fost condamnat la doi ani de închisoare.

Cei doi medici, care lucrau la clinica Medicus în 2008, aduceau acolo donatori de rinichi mai ales din Turcia, Rusia, Moldova şi Kazahstan.

Rinichii erau prelevaţi şi vânduţi pacienţilor bogaţi, în special israelieni.

Donatorilor li se promiteau 15.000 de euro pentru organele lor, în timp ce beneficiarii trebuiau să plătească 100.000 de euro pentru fiecare rinichi.

Potrivit verdictului, Dervishi „era membru al unei organizaţii criminale internaţionale care funcţiona ca un grup structurat”, recrutând pacienţi şi participând la mai multe transplanturi de organe

Fiul lui Lutfi Dervishi, Arban, acuzat de aceleaşi crime şi care era însărcinat cu logistica, nu a fost judecat, pentru că a dispărut.

Cei doi Dervishi şi Sokol Hajdini au mai fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea în 2013 pentru acest trafic, dar Curtea Supremă a anulat sentinţa din motive de procedură, ordonând un nou proces.

Poliţia a percheziţionat clinica Medicus, aflată în capitala Kosovo, în 2008, după ce un turc, care fusese supus extracţiei unui rinichi, şi-a pierdut cunoştinţa pe aeroportul din Pristina, unde aştepta zborul de întoarcere la Istanbul.

Un alt suspect, Moshe Harel, un israelian acuzat că a fost implicat în această afacere de trafic de organe, a fost arestat în Cipru în ianuarie în baza unui mandat al Interpolului. Kosovo a cerut extrădarea lui.

Un alt suspect, medicul turc Yusuf Sonmez, a reuşit să scape justiţiei din Kosovo.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Permisele de conducere moldovenești au devenit valabile în Turcia

Permisele de conducere moldovenești au devenit valabile în Turcia

Pompierii desfășoară instruiri la Aeroportul Internațional Chișinău: Fumul și unitățile de intervenție - parte din exercițiu (FOTO/VIDEO)

Pompierii desfășoară instruiri la Aeroportul Internațional Chișinău: Fumul și unitățile de intervenție - parte din exercițiu (FOTO/VIDEO)

Tenismanul sârb Novak Djokovic învinge la Australian Open: „ E cea mai importantă victoria din viaţa mea”

Tenismanul sârb Novak Djokovic învinge la Australian Open: „ E cea mai importantă victoria din viaţa mea”

Advertoriale
Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă a serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă a serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe

EMISIUNI
  • Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
    Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
Cele mai populare
  • 1
    Donald Trump revine în politică și începe campania pentru președinția SUA în 2024
  • 2
    Intervenții în 24 de ore: Zeci de automobile, ambulanțe și transport de pasageri au solicitat salvatorii pentru deblocare din nămeți (FOTO/VIDEO)
  • 3
    R. Moldova, pe locul trei în topul țărilor din lume la capitolul majorării salariului minim
  • 4
    Coreea de Nord neagă că trimite armament Rusiei. Ce spun oficialii de la Phenian
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.