Au organizat o nuntă în Spania și au plecat fără să plătească nota de peste 8000 de euro

Au organizat o nuntă în Spania și au plecat fără să plătească nota de peste 8000 de euro

O familie de români a organizat o nuntă într-un local din oraşul spaniol Viveiro (provincia Lugo), dar după terminarea evenimentului membrii acestei familii au plecat fără să achite localului o factură de peste 8.000 de euro şi sunt de negăsit. Poliţia spaniolă a cerut ajutor internaţional pentru a-i localiza, scrie vineri publicaţia La Vanguardia.  

Familia ginerelui negociase preţul cu localul, fiind convenit să plătească un avans de 1.500 de euro înaintea nunţii şi 8.266 la terminarea petrecerii.

Conform presei locale, nunta desfăşurată pe 9 mai nu a dus lipsă de lux, inclusiv rochia miresei fiind împodobită cu pietre Swarovski. Mai mult, au apelat chiar la un avion privat pentru a aduce un faimos artist român care să însufleţească petrecerea.

Cei circa 200 de invitaţi au băut, au mâncat şi au petrecut până dimineaţă, iar când a venit ora când au trebuit să elibereze localul fratele ginerelui a promis că va achita factura a doua zi, motivând că nu poate plăti pe moment întrucât tatăl său are probleme de sănătate. Ziua următoare membri ai familiei au venit acolo cu aceeaşi scuză pentru a nu plăti, apoi au dispărut şi nu se mai ştie nimic de ei.

După zece zile de aşteptare, timp în care localul a încercat în zadar să-i contacteze la numerele de telefon lăsate, a fost sesizată poliţia spaniolă, care la rândul ei a cerut ajutor internaţional pentru localizarea în Spania, România sau într-o altă ţară a membrilor acelei familii acuzaţi de escrocherie.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Prepare for Future | Olesea Gălușcă: Industria creativă din Moldova poate deveni pilonul cel mai important al economiei Moldovei

Prepare for Future | Olesea Gălușcă: Industria creativă din Moldova poate deveni pilonul cel mai important al economiei Moldovei

„Gata cu monopolul”: Spînu anunță că toți operatorii de taxi vor putea prelua pasageri de la aeroport

„Gata cu monopolul”: Spînu anunță că toți operatorii de taxi vor putea prelua pasageri de la aeroport

Comisia Europeană, așteptată să anunțe măsurile de răspuns la subvențiile prevăzute de SUA pentru industrie

Comisia Europeană, așteptată să anunțe măsurile de răspuns la subvențiile prevăzute de SUA pentru industrie

Advertoriale
La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Olesea Gălușcă: Industria creativă din Moldova poate deveni pilonul cel mai important al economiei Moldovei
    Prepare for Future | Olesea Gălușcă: Industria creativă din Moldova poate deveni pilonul cel mai important al economiei Moldovei
  • Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
Cele mai populare
  • 1
    Cehia are un nou președinte. Mesajul Maiei Sandu către fostul general Petr Pavel
  • 2
    Mitropolia Moldovei, reacție la decizia CtEDO care cere R. Moldova să recunoască cuplurile LGBT: Tentativa va fi urmată de o reacție pe măsură
  • 3
    EDITORIAL | Cum Jacinda Ardern ne-a dat dezlegare la a fi oameni, chiar și atunci când ne credem supereroi
  • 4
    Lumea-n palmă | Ucraina cere „mult și repede”, o apropiere franco-germană, documente secrete în SUA și un general la Praga (CARDURI)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.