De ziua Nistrului, candidatul Andrei Năstase și echipa sa au mers la Vadul lui Vodă unde au ținut o conferință de presă la subiectul protecției fluviului. Năstase a promis că dacă devine primar, „din prima zi” va cere transparență la tema dată și va participa la negocierile cu Ucraina.
„Riscul catastrofei ecologice și umanitare a apărut în urma acțiunilor autorităților din Ucraina în administrarea Complexului Hidroenergetic Nistrean. Peste doi ani, acest pericol va deveni unul iminent, dacă în urma înțelegerii celor două guverne, vecinii noștri, în amonte, vor realiza construcția celor 6 hidrocentrale. Cunoaștem foarte bine că negocierile pe acest subiect sunt netransparente, iar excluderea unor experți din societatea civilă demonstrează că există înțelegeri obscure cu guvernarea de la Kiev”, a spus Năstase, subliniind că problema vizează direct capitala, Chișinău fiind în proporție de 85% aprovizionat cu apă din Nistru.
Năstase spune că spre deosebire de el, Ion Ceban nu se preocupă de acest subiect.
Vezi și aceste știri

Ca de obicei și astăzi ședința Consiliului Municipal Chișinău a început cu întârziere. Subiectele de pe ordinea de zi (VIDEO LIVE)

Schimbări la legislația privind construcțiile: Se stabilește termen de garanție post recepție de cinci ani
