Criza politică în Italia. Premierul desemnat renunță la formarea Guvernului

Criza politică în Italia. Premierul desemnat renunță la formarea Guvernului

Italia se îndreaptă cu pași repezi către alegeri anticipate, după ce, la trei luni după alegeri, coaliția formată din partidul Lega, de extremă-dreaptă, și Mișcarea 5 Stele, populistă, au nominalizat ca premier un tehnocrat, profesor de drept în vârstă de 53 de ani, relatează Digi24.

După ce Giuseppe Conte şi-a format guvernul, propunerea pentru portofoliul Economiei a fost refuzată de președinte, aşa că premierul desemnat a renunţat la conducerea cabinetului de la Roma.

„Nimeni nu poate spune că am împiedicat formarea unui guvern care a fost numit al schimbării.  Am fost de acord cu toţi miniştrii, în afară de cel al Economiei. Nominalizarea ministrului Economiei este întotdeauna un mesaj instantaneu de încredere sau de alarmă pentru lumea financiară. Am cerut ca acel minister să fie condus de către un membru marcant al majorităţii, care să cunoască programul, cineva care, în afară de a fi demn de respect, nu susţine linia, care a fost adesea manifestată, ce ar putea provoca sau duce la părăsirea zonei Euro”, a explicat președintele Italiei, Sergio Mattarella.

Giuseppe Conte îl nominalizase pentru portofoliul economiei pe Paolo Savona, un economist eurosceptic, în vârstă de 81 de ani. El a fost un critic vocal al monedei euro şi al Uniunii Europene.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Primarul capitalei dă de înțeles că majorarea tarifelor pentru transportul public este inevitabilă

Primarul capitalei dă de înțeles că majorarea tarifelor pentru transportul public este inevitabilă

S-au retras din cursa electorală, doar pe facebook. Vicepreședintele CEC spune că nici Marcoci, nici Nesterovschi nu au depus o cerere oficială

S-au retras din cursa electorală, doar pe facebook. Vicepreședintele CEC spune că nici Marcoci, nici Nesterovschi nu au depus o cerere oficială

Apostilarea actelor la Ministerul Justiției se va face și printr-o programare online

Apostilarea actelor la Ministerul Justiției se va face și printr-o programare online

Advertoriale
Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    O minoră a cerut ajutor într-o farmacie, speriată de un bărbat care ar fi urmărit-o. Intervenția oamenilor legii (VIDEO)
  • 2
    Scoaterea Partidului Șor în afara legii? Cum ar fi posibil. Răspunsul politicienilor
  • 3
    Ultima oră! Alerta cu bombă la Președinție - falsă (UPDATE)
  • 4
    Pensia cea de pe urmă: 25% dintre pensionari continuă să muncească pentru a-și asigura existența. Ce înseamnă pentru ei „bătrânețile fără griji”? (INFOGRAFIC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.