Cel care a cauzat tragicul accident ce a avut în noaptea de sâmbătă spre duminică pe str. Albișoara din Capitală a răspuns în fața camerei video întrebărilor reporterului Publika TV. Fiind în stare de ebrietate și cânducând cu viteză excesivă, acesta s-a izbit într-un panou publicitar de pe marginea drumului, cauzând moartea bebelușului său de câteva luni.
Iată câteva dintre declarațiile lui:
„Am patru copii, dintre care s-a întâmplat... eram în stare de ebrietate. Nu am vrut să fac toate astea. Dar cu soţia era şi copilul mic care a decedat. Încă am trei copii la întreţinere şi soţia însărcinată.
Am ieşit de pe strada Vasile Alecsandri şi am pornit pe Albişoara. Din senin am pierdut controlul şi ceva mi-a părut că dintr-o parte mă loveşte şi am luat-o pe trotuar şi am ajuns drept în stâlp. Am văzut numai cum sticla din faţă era toată stricată.
[...] Am băut bere. Eram şi obosit, în ziua ceea am fost şi la lucru, am lucrat la părinţi şi la şef am fost acasă. Eram obosit foarte tare. De la 8 seara până la 1 noaptea am consumat bere. Eu am luat două butelii de bere, apoi s-a mai adus. Am băut vreo 2-3 litri de bere. Şi eram foarte obosit şi m-am îmbătat repede.
[...] E prima dată când am urcat în stare de ebrietate. Maşina e luată în credit acum trei luni de zile. M-a împins cel rău să mă urc la volan, dar nu voiam să mă urc.
Soţia e lovită puternic la ochi. Cristian (n.r. - bebeluşul de trei luni decedat în urma accidentului) e al cincilea copil. Al patrulea copil a decedat în timpul naşterii.
Prima dată am băut şi am urcat la volan. Nu m-am gândit că aşa o să se întâmple. Pentru mine e o pedeapsă pentru toată viaţa. Accidentul ăsta e o pată pe viaţă şi nu se va uita niciodată.
[...] Am aflat abia sâmbătă că soţia e însărcinată”, a spus bărbatul.
Imagini Publika TV:
Vezi și aceste știri

Dodon, după ce procurorii au solicitat mandat de arest: „Împotriva unui lider de opoziție este format un grup de investigație compus din peste 50 de persoane”

Elevii din Republica Moldova au cucerit trei medalii de bronz și mențiuni de onoarela Olimpiada Europeană de Fizică

Maia Sandu, absolventă a Harvard Kennedy School, a susținut un discurs la ceremonia de absolvire a promoției 2022 (VIDEO)
Advertoriale

Ești în căutarea unei locuințe? Află care sunt avantajele și dezavantajele unei case în chirie

Impactul bruxismului asupra organismului și a vietii unui pacient. Cum pot fi remediate consecințele acestuia printr-un tratament stomatologic la Smile Dent Team
