Program electoral acoperit deja de bugetul municipal. „Oricine va fi primar, va putea realiza promisiunile socialiștilor?”

Program electoral acoperit deja de bugetul municipal. „Oricine va fi primar, va putea realiza promisiunile socialiștilor?”

Socialistul Ion Ceban susține că are nevoie de 4,5 miliarde de lei pentru realizarea programului său electoral. „Marea majoritate a acțiunilor au fost deja prevăzute în bugetul municipal. Nu mai ajung doar șase milioane de lei”, a declarat candidatul. În cadrul emisiunii Politica de la TV8, Natalia Morari a precizat că, respectiv, oricine va ajunge primar, poate face același lucru, în condițiile în care bugetul a fost aprobat. „Nu, e programul meu”, a răspuns însă Ceban.

„Tot programul e bazat pe bugetul elaborat de fracțiunea noastră în Consiliul Municipal. De exemplu, 150 de terenuri de joacă din programul meu deja sunt bugetate, sunt tendere. Nu ne ajung șase milioane de lei. Dar avem un an bugetar care se termină în 2018, dar și începutul lui 2019, când se termină mandatul de primar. Aceste șase milioane de lei le voi găsi”, a declarat Ion Ceban.

„Dar dacă spuneți că programul e acoperit de buget, înseamnă că orice primar ar câștiga, ar face același lucru?”, a fost întrebat socialistul.

„Nu va face, va face programul meu”, a precizat însă acesta.

Nu a fost însă la fel de explicit când a fost întrebat de panourile electorale adresate lui Andrei Năstase, instalate în aceste zile prin capitală. Ion Ceban a refuzat să spună cât costă acestea. „Era o glumă . Nu știu cât costă. Nu reușesc să urmăresc totul. Eu de dimineață încep a împărți ziare”,  a spus socialistul.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ucraina permite accesul automobilelor cu numere transnistrene pentru o perioadă de o lună

Ucraina permite accesul automobilelor cu numere transnistrene pentru o perioadă de o lună

Tinerii din Spania vor primi subvenții în sumă de 250 de euro pe lună pentru a se muta din casa părinților

Tinerii din Spania vor primi subvenții în sumă de 250 de euro pe lună pentru a se muta din casa părinților

Se caută o „ieșire diplomatică” din criza între Rusia și Ucraina. Antony Blinken se va întâlni Serghei Lavrov

Se caută o „ieșire diplomatică” din criza între Rusia și Ucraina. Antony Blinken se va întâlni Serghei Lavrov

Advertoriale
Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

  „Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

„Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Tot mai multe surse alternative de energie electrică. În R. Moldova există 27 de instalații eoliene (VIDEO)
  • 2
    Alocațiile românești, la ciorap: Ce sumă ar putea avea la majorat un copil care a adunat 18 ani indemnizația primită din partea țării vecine
  • 3
    Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în fața Rusiei
  • 4
    Guvernul va compensa 80% din creșterea tarifului la agentul termic. Compensațiile pentru consumul de gaz rămân neschimbate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.