Bancherul american Bill Browder, un critic făţiş al preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost arestat miercuri în Spania, pe baza unui mandat Interpol emis la cererea Moscovei, informează site-ul postului BBC News. Browder, care a militat îndelung împotriva corupţiei din Rusia, a fost anul trecut condamnat la nouă ani de închisoare de un tribunal rus, pentru fraude şi evaziune fiscală, scrie Mediafax.
Moscova a mai încercat în 2013 să obţină emiterea unui mandat Interpol pentru arestarea bancherului, însă organizaţia internaţională a considerat la data respectivă că solicitarea este „predominant de natură politică”.
Bancherul este considerat drept iniţiatorul Legii Magnitsky, o serie de sancţiuni adoptate de SUA la adresa mai multor oficiali ruşi de rang înalt acuzaţi de corupţie. Legea poartă numele fostului avocat al lui Browder, Serghei Magnitsky, care a făcut o serie de dezvăluiri privind presupuse fraude fiscale în Rusia. Acesta a murit într-o închisoare rusă, în 2009, la vârsta de 37 de ani.
Browder a fost la un moment dat cel mai mare investitor străin din Rusia, controlând fondul Hermitage Capital Management. Procurorii ruşi l-au acuzat că a creat firma în scopul comiterii de fraude fiscale, însă Browder susţine că acuzaţiile sunt motivate politic.
După aproximativ o oră în custodie, Browder a fost eliberat, deoarece mandatul de arestare nu mai era valid, a anunţat Poliţia spaniolă. Bancherul de origine americană, dar care are cetăţenie britanică, a transmis miercuri dimineaţa, pe Twitter, că a fost arestat pe baza unui mandat Interpol emis la cererea Rusiei.
Vezi și aceste știri

O nouă alertă la Comrat. Un necunoscut a avertizat că Liceul „Gavriil Gaidarji” ar fi minat (FOTO)

Protest în fața Guvernului: Profesori și cercetători științifici, nemulțumiți de reforma universitară
