Direcția municipală educație, tineret și sport are un nou director. Astăzi s-a desfășurat proba scrisă și interviul, iar câștigător al concursului a fost declarat actualul interimar Rodica Guțu.
În etapa finala s-au mai calificat alți patru candidați, printre care fostul interimar al direcției Viorica Negrei și șeful de Direcție de la Ministerul Educației Valentin Crudu.
Direcția a rămas fără șef încă din 2016, după ce Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb și-a dat demisia în contextul scandalului licitațiilor trucate pentru aprovizionarea grădinițelor cu produse alimentare.
Ulterior, interimatul a fost asigurat, pe rând, de către șefii adjuncți ai Direcției, Valentina Cujbă, Alexandru Fleaș și Viorica Negrei. În aceată primăvară fostul primar interimar al capitalei Silvia Radu a înlocuit-o însă pe Negrei cu Rodica Guțu.
Anterior Rodica Guțu a fost vizată într-un conflict apărut la liceul „Dante Alighieri” din Capitală, unde, la mijlocul anului 2014, aceasta a fost numită prin concurs în funcția de director al instituției. Colectivul profesoral a contestat însă în instanță decizia Ministerului Educației și au organizat mai multe acțiuni de protest.
Vezi și aceste știri

Un polițist și alte două persoane, reținute pentru că ar fi cerut mită de 500 de mii de lei pentru a rezolva un dosar privind traficul de droguri

Un conac din Austria al oligarhului Igor Şuvalov, fost vicepremier al Rusiei, a fost ocupat de activişti
