După ce se asigură că a șters-o bine, apucă fâșia cu două degete și o duce la ochi. Cu o mișcare bruscă își îndreaptă „binoclul” spre cer. Chicotind de bucurie se ridică de pe piatra care o găzduise și sărind într-un picior se îndreaptă către o portiță de fier.

„Nana! Nana! Uite ce am eu!”

Fericirea din vocea ei a făcut zarvă printre cele câteva găini din ogradă. Altădată le-ar fi alergat cu plăcere până hăăăăt în via din spatele casei, dar acum nu are timp de prostii. Țopăind peste țărâna întărită din curte, intră ca o vijelie în casă. Iese de acolo imediat și aleargă în grădină. După ce preț de câteva clipe scrutează cu privirea văzduhul, chiuie victorios și țipă cât o țin plămânii:

„Nana! Uite ce am eu!”

„Și-i așela, fată hăi? ”- o voce calmă răsare de după o tufă de viță de vie. „Nana” se dovedește a fi un bărbat uscățiv cu părul sur și pielea arsă de soare.

„Ochelari de soare, Nana!” - îi răspunde fata în timp ce i se cuibărește pe genunchi. „Uite”!

Fără ezitare, copila îi lipește sticla verde de ochiul împrejmuit de cearcăne și riduri.

„Vezi?” - întreabă ea cu nerăbdare în glas.

„Văd” - răspunde bărbatul cu o voce blândă.

O privește cu drag.

„Mihaela e un copil-minune”, - explică bărbatul. „Întotdeauna, în orice situația vede partea bună. Foarte rar se supără, și mai rar plânge. Este ca un soare”.

Alături de soția Larisa, nea Ion are grijă de nepoțica Mihaela. Mama fetei muncește peste hotare, iar tatăl ei locuiește într-un sat vecin, dar are altă familie.

„Nouă ne este tare scumpă. O creștem ca pe copilul nostru. Pe noi Dumnezeu nu ne-a binecuvântat cu urmași. Singura bucurie este de la fata fratelui meu, mama Mihaelei”, - povestește bărbatul în timp ce leagă firele de viță de vie cu niște ațe colorate.

După ce s-a asigurat că „nana” a rămas cu adevărat încântat de descoperirea sa, Mihaela s-a refugiat în cele trei rânduri de căpșuni din spatele casei.

„Iaca avem noroc de căpșunile astea. Noi încă nu am primit pensia, și nu avem cu ce îndulci copilul. Mamă-sa îi trimite câte un colet în fiecare lună, dar bomboanele de acolo nu se rețin prea mult pe masă”, - explică nea Ion zâmbind ștrengărește.

După câteva clipe, pe față i se așterne un nor de tristețe.

„Grele vremuri trăim. Copiii nu-și pot vedea părinții. Părinții nu-și pot culca seara copiii. Suntem robii banului. Muncim pentru el de dimineață până noaptea și tot nu ne ajunge. Iaca, mă uit la copilul ista. În fiecare seară ne întreabă câte zile au mai rămas până o să vină acasă mama. Mi se rupe sufletul de mâhnire că trebuie s-o iau cu zăhărelul. Cum să-i spun că nici eu și nici mamă-sa nu știe când o să vină?” se întreabă bărbatul mutând scăunelul din lemn vopsit spre altă tufă.

Umplându-și burta de pomușoare aromate, Mihaela revine în vie, de această dată cu o mătură făcută din fire de mălai.

-Ce faci cu mătura ceea? - o întreabă bărbatul autoritar.

-Asta nu e mătură - răspunde fata cu seriozitate.

-Da ce-i? - se interesează bătrânul mijindu-și ochii într-un zâmbet.

-E un avion - spune copila încălecând unealta.

-Un avion? - nea Ion râse zgomotos. -Și unde, mă rogel, vrei să zbori dumitale? - întrebă el cu blândețe.

-La mama. Data trecută când am vorbit cu ea la telefon, mi-a spus că biletele pentru avion sunt scumpe. Dar eu o să o aduc gratis. Și pe tine pot să te plimb gratis. Vrei? - ripostă fata țopăind.

Bărbatul o privi preț de o secundă, apoi se cufundă într-o tăcere apăsătoare. După un timp, își ridică privirea din pământ:

„Eu nu-s om cu carte și nu-mi stă în putere să schimb mare lucru în viață. Dar dacă aș avea o forță, primul lucru pe care l-aș face ar fi ca niciun copil din lume să nu crească fără grija părintească. Parcă ne-a blestemat cineva țara. Nu merită sufletele lor mititele să se usuce de dor”.

Dând a lehamite din mână, bărbatul se ridică de pe scăunelul albastru. Pune foarfeca de vie pe un par, își îndreaptă spatele. Apoi își ia pălăria din paie care atârna într-un harag. Cu pași târâți se îndreaptă spre fetița bucălată.

-Ia hai tu cu mine!

-Unde, nana? Unde ne ducem?

-Hai la bar! Să mâncăm câte o înghețată că tare-i cald afară...